Paul-Jose MPoku (32 de ani), mijlocaș care a aparținut mai bine de nouă ani de Standard Liege, cu meciuri în Serie A și competițiile europene, va juca la UTA Arad, echipa pregătită de Mircea Rednic.
Crescut de Standard Liege, MPoku a ajuns la Tottenham în 2008, unde a fost și promovat la prima echipă. În 2011, acesta s-a întors la Liege, iar de-a lungul carierei sale a fost împrumutat la echipe precum Cagliari, Chievo și Panathinaikos.
În 2020 s-a despărțit de belgieni și a evoluat în Emiratele Arabe Unite, Turcia și Coreea de Sud.
UTA Arad a transferat un fost mijlocaș de la Standard Liege
„Paul-Jose MPoku e noul mijlocaș central al UTA-ei! Fotbalistul cu origini congoleze și pașaport belgian a semnat, astăzi, un contract cu echipa noastră.
Cotat pe transfermarkt la 700.000 de euro, noul jucător al “Bătrânei Doamne” a evoluat la toate categoriile de juniori ale naționalei Belgiei, iar la nivel de seniori a optat pentru echipa națională a Republicii Congo.
În vârstă de 32 de ani, Mpoku și-a început cariera în Belgia, evoluând la Standard Liege, club la care a fost antrenat și de Mircea Rednic. Au urmat experiențe în campionate importante precum în Italia, la Cagliari și Chievo Verona, dar și în Grecia, la Panathinaikos.
Bun venit la Arad Paul-Jose și cât mai multe contribuții pentru echipa noastră”, a transmis UTA Arad.
UTA Arad, în perioada de mercato din iarnă
Antrenor – Mircea Rednic (confirmat)
Veniri – Marinos Tzionis (FK Cukaricki / gratis), Khadim Rassoul (Pendikspor / gratis) Andrei Gorcea (FCU Cluj / gratis), Nsungusi Effiong (Neftchi / gratis), Shayon Harrison (Poli Iași / gratis), Tony Francisco (Zurich City / gratis), Răzvan Pașcalău (Dinamo / împrumutat),
Reveniri după împrumuturi – /
Plecări – Andrej Fabry (FCU Cluj / 300.000 de euro), Valentin Borcea (Poli Iași / gratis), Joao Pedro (Felgueiras / gratis), Robert Popa (FCU Craiova / împrumut încheiat), Ezekiel Imoh, Ze Pedro, Aleksander Mitrovic (contracte reziliate), Răzvan Ristin (Pecica / împrumutat)