Îngrijorat că Botezătorul ar putea fi înviat dacă trupul său ar fi fost îngropat alături de cap, Irod a predat doar trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime.
Conform tradiției, Sfânta Ioana, soția unui înalt demnitar al lui Irod, a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, într-un vas de lut. Aceasta este considerată prima descoperire a capului sfântului. După un timp, un om bogat și celebru, convertit la Hristos, renunțând la averea și la statutul social, a devenit călugăr, luând numele de Inocențiu. Ca călugăr, el s-a stabilit în apropierea locului unde era îngropat capul lui Ioan Botezătorul. Dorind să-și construiască o chilie, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap, care, printr-un semn divin, s-a recunoscut că aparținea lui Ioan Botezătorul. El a venerat cu evlavie sfintele moaște și apoi le-a îngropat la locul descoperirii.
Capul Sfântului Ioan Botezătorul a rămas acolo până în timpul împăraților Constantin și Elena, când, prin doi călugări, prețiosul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei l-a așezat în biserica din această cetate. Aceasta este considerată a doua descoperire a prețiosului cap al Botezătorului.
De asemenea, amintim că, în timpul perioadei luptelor împotriva icoanelor, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus la Constantinopol, de Sfântul Ignatie (860), în timpul împăratului Mihail. Aceasta este a treia și ultima descoperire a prețiosului cap.
În timpul cruciadelor, în anul 1204, latina au luat o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul din Constantinopol și l-au dus în Franța, așezându-l într-o biserică din Amiens, unde se află și astăzi.
Astăzi, cinstim pe Sfântul Cuvios Erasm de la Pecerska.
Mâine, 25 februarie, facem pomenirea Sfântului Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului.



