În urmă cu patru decenii, prestigiosul Hotel Plaza din New York a devenit epicentrul unei mari negocieri financiare. La 22 septembrie 1985, guvernul american a convins, după luni de negocieri secrete, reprezentanții Marii Britanii, Japoniei, Germaniei și Franței să devalorizeze dolarul pentru a sprijini industria americană.
Este posibilă o repetare a acestui scenariu? Speculațiile pe piețele financiare sugerează că anul acesta ar putea fi semnat un acord similar, cunoscut drept „Acordul Mar-a-Lago”. O firmă de investiții şi-a avertizat clienții despre această eventualitate.
Nimic din efortul de la Hotelul Plaza nu s-ar fi realizat fără sprijinul lui Paul Volcker
„Nimic din ceea ce am realizat la Hotelul Plaza nu s-ar fi întâmplat fără sprijinul lui Paul Volcker, un președinte remarcabil al Rezervei Federale, a cărui impact asupra economiei a fost remarcat de istorie. Reducerea inflației la începutul anilor ’80, combinată cu politicile fiscale ale președintelui Ronald Reagan, a declanșat o dezvoltare economică internă impresionantă”, a declarat James Baker, secretarul Trezoreriei SUA, care a coordonat negocierile.
Incidentul de la Hotelul Plaza a evidențiat, în foarte mare măsură, cooperarea internațională care a caracterizat economia globală de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, subliniază Baker în lucrarea sa „Cooperarea monetară internațională: Legii Acordului Plaza după treizeci de ani”.
Reducerile de taxe ale lui Reagan și lupta Fed împotriva inflației au stimulat economia americană
„Pe măsură ce economia americană s-a dezvoltat, tot așa a crescut și economia globală. Ne-am preocupat de menținerea acestei prosperități în contextul dezechilibrelor economice globale în creștere. Am fost confruntați cu un dolar supraevaluat și cu un dezechilibru comercial care favoriza producătorii străini, în detrimentul companiilor și exportatorilor americani. În Congres, exista presiune pentru măsuri protecționiste. Trebuia să acționăm urgent”, explică fostul secretar al Trezoreriei SUA.
Industriile, în special cea auto, cereau protecție față de concurența externă
Companiile, mai ales din industria auto, au apelat la Casa Albă, la Ministerul Finanțelor și la Congres, cerând măsuri pentru combaterea concurenței străine. Congresul a acordat atenție acestor solicitări.
Secretarul Trezoreriei SUA a ales o abordare de colaborare strânsă cu miniștrii de finanțe și băncile centrale din alte economii importante. „Primul punct de pe ordinea de zi a fost dolarul. Valorile relative ale monedelor globale erau, în acea perioadă, stabilite de piață. Fluctuațiile au fost, uneori, excesive pe piețele valutare, facând dificilă stabilirea unor planuri pe termen lung pentru guverne, companii și investitori. O afacere prosperă astăzi putea fi condamnată mâine”, a explicat oficialul american.
Diferențele dintre valoarea dolarului puternic și cursurile de schimb mai slabe ale altor monede ofereau concurenților străini un avantaj semnificativ în fața companiei americane. Acest lucru a contribuit la creșterea deficitului comercial al SUA, generând solicitări politice pentru măsuri protecționiste, cu creşterea taxelor vamale la importuri etc.
O întâlnire confidențială a condus la Acordul Plaza
„Am decis să încercăm coordonarea bazei economice a principalelor valute. Pentru eficiență, trebuia să procedăm cu discreție. Prima mea oprire a fost la Casa Albă. Președintele Reagan a fost de acord și am procedat fără a dezvălui nimic nimănui. O scurgere ar fi putut compromite eforturile noastre. Am solicitat sprijinul Rezervei Federale, inclusiv al președintelui Volcker, care a fost de acord. Apoi am contactat secret miniștrii de finanțe ai celorlalte patru țări. Au existat îngrijorări, dar, pe parcursul verii lui 1985, scepticismul a început să se diminueze, devenind evident că suntem hotărâți”, a precizat James Baker.
Volcker (FED): „Nu am fost entuziast, dar nu eram împotrivă”
Fostul șef al Rezervei Federale, Paul Volcker, a menționat că nu a fost un mare susținător al acordului, temându-se de o devalorizare excesivă a dolarului. „Nu am fost un susținător entuziast al Acordului Plaza. Nu eram împotriva acordului, dar am avut anumite rezerve legate de eventuala devalorizare considerabilă a dolarului. Am crezut ca dolarul va scădea și a scăzut natural. Din perspectiva unei bănci centrale, este întotdeauna dificil să-ți devalorizezi moneda”.
„Îmi amintesc că Bundesbank, care de obicei nu a fost foarte pro-intervenționism în acea vreme, a fost preocupată de scăderea mărcii. Au vrut într-un mod neobișnuit să intervină, dar am ezitat să-i sprijinim, demonstrând o lipsă de cooperare la nivel internațional. Există momente în care obiectivele legate de cursuri de schimb intră în conflict cu prioritățile interne, iar prioritățile interne au câștigat mereu”.
În cele din urmă, întâlnirea a avut loc duminică, 22 septembrie 1985, în Camera de Aur a Hotelului Plaza din New York. Toți participanții au reuşit să ajungă în secret. Ziua a fost aleasă pentru că pieţele financiare erau închise. Anunţul a urmat după ce întâlnirea s-a încheiat.
Rezultatele au fost remarcabile. În pofida opoziției puternice, dolarul a scăzut față de alte monede rapid și semnificativ, dar într-un mod ordonat. Acordul Plaza a reprezentat mai mult decât o simplă ajustare valutară, ci a pus bazele (pentru o vreme, cel puţin) cooperării multilaterale în politicile economice..
Statele Unite s-au angajat să-şi controleze deficitul bugetar prin Legea Gramm-Rudman-Hollings, care a încetinit creşterea cheltuielilor publice. Japonia s-a angajat să stimuleze cererea internă şi să deschidă pieţele la importuri, iar Germania a redus dimensiunea sectorului său public şi a eliminat reglementările excesive pe pieţele forţei de muncă şi de capital. Toți semnatarii au promis că vor combate protecționismul.
Până în 1987, deficitul de cont curent al SUA, despre care Acordul Plaza menționa că indică probleme în sistemul economic internațional, a început să scadă. Până în 1991 deficitul a ajuns la zero. Discuțiile din Congres privind restricțiile comerciale nu au dispărut complet, dar au scăzut considerabil.
