Achiziționat în 2022 de la Rapid pentru 4 milioane de euro, Rareș Ilie a fost folosit în doar 10 meciuri oficiale pentru Nice, totalizând aproape 400 de minute.
Catanzaro dorește achiziția definitivă a lui Rareș Ilie de la Nice
Formația de pe Coasta de Azur l-a împrumutat pe Rareș Ilie timp de șase luni la Maccabi Tel Aviv (Israel), un sezon la Lausanne-Sport (Elveția) și, în prezent, jumătate de sezon la Catanzaro (Italia, Serie B).
Catanzaro, clasat pe locul 6 în Serie B, cu șase etape rămase până la final, are opțiunea de a-l transfera definitiv pe Rareș Ilie, iar clubul italian dorește să utilizeze această opțiune. Mijlocașul român a realizat trei pase decisive în cele șase partide jucate până acum.
Directorul sportiv Ciro Polito apreciază „calitatea tehnică bună” a lui Rareș Ilie și intenționează să-l achiziționeze definitiv de la Nice pentru o sumă de „aproape trei milioane de euro”, potrivit Tuttomercatoweb, care citează Gazzetta del Sud.
Catanzaro are mari șanse să se califice în play-off-ul pentru promovare în Serie A. Primele două locuri din Serie B, care asigură promovarea directă, sunt considerate „rezervate” momentan de Sassuolo și Pisa, în timp ce locurile 3-8 vor concura pentru ultimul loc de promovare în Serie A. În prezent, echipele implicate sunt Spezia, Cremonese, Juve Stabia, Catanzaro, Palermo și Cesena.
Rareș Ilie, titular la naționala U21 a României
Rareș Ilie are mari șanse să facă parte din lotul naționalei U21 a României pentru Campionatul European de tineret din vară, găzduit de Slovacia. Jucătorul lui Catanzaro a marcat trei goluri și a realizat două pase decisive în faza de calificare pentru turneu.