Reacția Nuclearelectrica după schimbările din Consiliul de Administrație

Dată:

Ministrul Burduja este acuzat că a utilizat o strategie pentru deblocarea a 300 de milioane de euro din PNRR, fonduri blocate de Comisia Europeană. Manevra implică schimbări în Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica, pentru a îndeplini un obiectiv din PNRR, încă neatingat de România.

Motivul pentru care ținta nu a fost atinsă e identificat de oficialii europeni în conflictele de interese și influențele politice din numirea membrilor în consiliile de administrație ale întreprinderilor de stat.

Printre aceste companii se află și Nuclearelectrica, o companie esențială în industria energetică, unde trei din cei șapte membri ai Consiliului de Administrație au fost numiți direct, fără proceduri de selecție competitive și transparente, potrivit jurnaliştilor.

Modificări la compania de stat

Un membru al Consiliului de Administrație a părăsit funcția. Ministrul Sebastian Burduja a decis, ulterior, revocarea altor patru membri din consiliu, unii din motive obiective, alții din motive subiective.

Printre noii candidați pentru Consiliul de Administrație propuse de ministrul Sebastian Burduja se numără:

  • Pavel Casian Nițulescu (PSD), fost lăcătuș mecanic și actual secretar de stat la ministerul Energiei;
  • Fostul deputat PNL Laurențiu Cazan;
  • Petre Nicolescu (PSD), coordonatorul departamentului Energie al PSD;
  • Oleg Burlacu (PNL), vicepreședinte PNL Sector 5;
  • Academicianul Ionuț Purica, fost consilier al lui Sebastian Burduja la Ministerul Cercetării.

Răspunsul Nuclearelectrica

Nuclearelectrica a reacționat la informațiile apărute în presă, considerând decizia Ministerului Energiei ca fiind nefondată juridic:

„Decizia Ministerului Energiei de a revoca membrii Consiliului de Administrație al Societății Naționale Nuclearelectrica S.A., invocând obiective asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este nu doar nefondată juridic, ci și abuzivă în scopurile urmărite.

1. Temei nevalid – PNRR nu stipulează revocarea membrilor CA.

PNRR este un document strategic, fără forță de lege, care indică direcții și reforme structurale. În niciun punct nu se specifică obligația de revocare a membrilor consiliilor de administrație care își desfășoară mandatul legal, selectați conform prevederilor legale.

A afirma contrariul este o distorsionare intenționată a conținutului PNRR pentru a justifica decizii arbitrare.

2. Revocarea anticipată fără evaluare contravine legii.

Conform legii, revocarea unui administrator se poate face doar pe motive temeinice și, în anumite cazuri, la cerere. În acest context, lipsa unei evaluări obiective și a motivelor individuale de revocarea reprezintă o încălcare flagrantă a legislației.

3. Finalitate dubioasă – o posibilă epurare politică.

Utilizarea PNRR ca pretext pentru înlocuirea membrilor consiliului de administrație cu persoane politice favorabile încalcă principiile statului de drept.

4. Riscuri pentru reputație și stabilitate financiară.

O decizie arbitrară poate afecta încrederea investitorilor, poate genera litigii costisitoare pentru stat și poate conduce la suspendarea finanțărilor europene.

Concluzie:

Revocarea membrilor CA de la Nuclearelectrica sub pretextul îndeplinirii unor obiective inexistente din PNRR este un act ilegal, care trebuie contestat prin toate mijloacele legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related