Catalanii au ales Wojciech Szczesny (34 de ani), care și-a încheiat cariera la Juventus Torino după șapte ani în Serie A.
După ce a devenit portar titular indiscutabil la Barcelona, se vehiculează în presa spaniolă că portarul polonez va prelungi contractul cu clubul de pe Camp Nou.
Critici pentru Juventus din partea lui Fabio Capello
În vara anului 2024, portarul polonez și Juventus au reziliat contractul în comun acord. În urma acestei decizii, clubul din Serie A a transferat portarul Michele Di Gregorio de la Monza.
Într-un interviu acordat presei italiene, Fabio Capello a criticat conducerea Juventus pentru felul în care l-au tratat pe Wojciech Szczesny.
„Juventus nu a evaluat corect valoarea acestui jucător. L-au tratat ca pe un jucător retras, dar el este încă la un nivel înalt. Este un lider”, a declarat tehnicianul.
Semnal de alarmă pentru Barcelona după înfrângerea cu Borussia
Barcelona s-a calificat în semifinalele Champions League, deși a pierdut împotriva lui Borussia Dortmund cu scorul de 3-1, în deplasare, în etapa a doua a sferturilor de finală.
După meci, Robert Lewandowski a criticat jocul echipei sale, afirmand că nu mai există erori de permis în următoarele etape ale competiției.
„Am lipsit din controlul jocului la mijloc, am făcut multe greșeli. Am pierdut posesia, am avut pase ratate, am ușurat adversarului lucrurile. Meciul de azi (marți) trebuie analizat atent. Trebuie să învățăm din asta. Nu putem juca așa. Dacă trebuia să pierdem sau să facem greșeli, cel puțin s-a întâmplat acum. Nu mai e loc pentru asemenea erori. Am ușurat munca lui Dortmund, creându-le ocazii de gol și marcare. Probabil că acesta este semnalul de trezire de care aveam nevoie. Trebuie să învățăm din asta.
A fost un joc turbulent. Privind cele două meciuri, suntem în semifinale pentru că merităm, dar am generat tensiune și neliniște”, a declarat atacantul polonez, conform Mundo Deportivo.

