AcasăEconomieBulgaria cumpără 35 de trenuri electrice Alstom, similare celor din România, pentru...

Bulgaria cumpără 35 de trenuri electrice Alstom, similare celor din România, pentru 720 milioane euro

Publicat pe

IAȘI VREMEA

Trenul Alstom Coradia Stream (foto Vlad Barza)

Ministerul Transporturilor din Bulgaria a semnat un contract cu Alstom pentru achiziționarea a 35 de trenuri electrice Coradia Stream. Este prima achiziție de acest tip a țării în ultimii 20 de ani. În paralel, Alstom are un contract pentru livrarea a 37 de trenuri în România, cu întârzieri semnificative, și doar unul este operat cu pasageri.

Valoarea totală a contractului cu Bulgaria este de 452 milioane euro, destinată fabricării trenurilor electrice. Fiecare unitate este compusă din șase vagoane, are o capacitate de 320 de locuri și o viteză maximă de 160 km/h. Acestea sunt primele locomotive electrice cumpărate de Bulgaria de la Alstom și vor fi utilizate pe rute interregionale, cu durate de călătorie de maximum cinci ore.

Achiziționarea a 12 trenuri va fi finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) bulgăresc, restul fiind finanțate printr-un program dedicat sustenabilității.

Ministrul bulgar al transporturilor a declarat că primele 12 trenuri vor fi livrate până în august 2026.

Ce declară Alstom

„Alstom a încheiat un acord cu Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor din Bulgaria pentru livrarea a 35 de trenuri electrice interregionale Coradia Stream, inclusiv 15 ani de întreținere. Valoarea totală a contractului se ridică la 720 de milioane de euro, dintre care 600 de milioane euro revin Alstom. Un consorțiu format din Alstom și compania locală RVP Invest va oferi serviciile de întreținere.

Cele 35 de trenuri electrice interregionale vor fi primele livrate de Alstom în Bulgaria pentru transportul pasagerilor și primele trenuri interregionale electrice achiziționate în ultimii 20 de ani. Acestea vor deservea rute cu durate de călătorie de până la patru până la cinci ore”.

Ultimele articole

Accident grav pe Șoseaua Nicolina: pieton beat lovit de mașină în traversare ilegală

Un nou incident rutier s-a produs luni seară, 14...

Băiatul lui Marcelo devine mare! Gol spectaculos în preliminariile EURO U17 | Sport.ro

Atacantul echipei Real Madrid a realizat un gol spectaculos cu capul...

Marius Șumudică critică dur un tricolor după declarațiile despre Lucescu: M-a dezamăgit | Sport.ro

După meciul amical cu naționala Moldovei, Mircea Lucescu a declarat...

Guvernul Bolojan a prezentat exemple din alte țări privind limitarea retragerilor din pensii private, conform HotNews.ro

Italia, Croația, Africa de Sud, Irlanda și Polonia sunt exemplele de...

More like this

Mai multe articole

Accident grav pe Șoseaua Nicolina: pieton beat lovit de mașină în traversare ilegală

Un nou incident rutier s-a produs luni seară, 14...

Băiatul lui Marcelo devine mare! Gol spectaculos în preliminariile EURO U17 | Sport.ro

Atacantul echipei Real Madrid a realizat un gol spectaculos cu capul...

Marius Șumudică critică dur un tricolor după declarațiile despre Lucescu: M-a dezamăgit | Sport.ro

După meciul amical cu naționala Moldovei, Mircea Lucescu a declarat...