Tragedie pe E85 – Drumul morții

Dată:

În noaptea de 25 spre 26 aprilie, la ora 00:00, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost alertat, prin apelul 112, cu privire la un accident grav pe DN2-E85, între localitățile Garoafa și Bizighești.

Accidentul a implicat două automobile. Se presupune că unul dintre vehicule a pătruns pe sensul opus de circulație. Investigarea este în curs, pentru a stabili exact cum s-a produs evenimentul și direcția de deplasare a celor două mașini.

Unul dintre autovehicule, înmatriculat în Vrancea, transporta o familie formată din doi adulți, ambii cu vârsta de 33 de ani, și doi copii, cu vârstele de 8 și respectiv 5 ani. Celălalt vehicul era condus de un bărbat de 29 de ani, din județul Dâmbovița, singur la volan.

În urma impactului frontal, conducătorul auto de 33 de ani, din autoturismul familiei, a fost declarat decedat la locul accidentului.

Celelalte patru persoane – trei pasageri din autoturismul familial și șoferul celuilalt autovehicul – au fost lezate și transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția rutieră continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale accidentului.

ACTUALIZARE: Din păcate, a fost confirmat decesul și al celui de-al doilea conducător auto implicat în accident.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related