Sediul Rezervei Federale SUA, Foto: Kevin Dietsch / Getty Images / Profimedia Images
Rezerva Federală a SUA (Fed) intenţionează să reducă numărul angajaţilor cu aproximativ 10% la nivel naţional, în următorii ani, potrivit unui document intern adresat personalului de către preşedintele Fed, Jerome Powell, şi consultat de Reuters.
Conform documentului, Powell a solicitat conducerii băncii centrale să identifice metode ”progresive” de optimizare a operaţiunilor, cu scopul de a micşora actuala forţă de muncă de aproximativ 24.000 de angajaţi la nivel naţional.
Nu se preconizează concedieri obligatorii, însă Fed va implementa un program de demisii voluntare accelerate, destinat personalului din Washington eligibil pentru pensionare până la sfârşitul anului 2027.
„Este benefic pentru orice entitate să îşi reevalueze periodic structura de personal şi resursele. Consider că este momentul să facem acest lucru din nou, cu aceeaşi diligenţă şi responsabilitate,” a declarat Powell, amintecând că Fed a mai implementat reduceri similare în anii ’90, sub administraţia Clinton.
Powell a subliniat că orice modificări vor respecta mandatul legal al Fed şi vor menţine un nivel înalt al profesionalismului, fără influenţe politice.
Această decizie se înscrie într-un context mai amplu, în care președintele Donald Trump promovează o restructurare a aparatului guvernamental, printr-un plan coordonat de Elon Musk, în cadrul noului Departament pentru Eficiența Guvernului.
Chiar dacă Fed gestionează bugetul independent de Congres şi Executiv, Powell a afirmat că banca centrală trebuie să rămână „un administrator responsabil şi conştiincios al resurselor publice”.
El a adăugat că Fed are precedent în iniţierea unor măsuri de economisire în perioade de austeritate guvernamentală, similar cu anii ’90 şi cu prezentul.