Cariera lui Cosmin Olăroiu (55 de ani) la clubul Sharjah s-a încheiat după un interval de 1.290 de zile. Antrenorul român a debutat pe banca tehnică pe 12 noiembrie 2021, într-o victorie contra lui Khorfakkan (2-1), și și-a încheiat etapa duminică, după o nouă victorie: 4-1 cu Al-Wasl Dubai.
În acest timp, a condus 152 de meciuri (82 de victorii, 37 de egaluri și 33 de înfrângeri), a câștigat cinci trofee și, cel mai important, a câștigat respectul întregii țări. Nu întâmplător, Olăroiu a fost numit selecționer al Emiratelor Arabe Unite, pregătindu-se să înceapă o nouă etapă a carierei sale.
O campanie online de susținere pentru Olăroiu
Plecarea lui Olăroiu de la Sharjah, ca un adevărat erou, este reflectată în evenimentele din Emirate din ultima săptămână.
În zilele premergătoare meciului cu Al-Wasl din duminică, fanii au inițiat o campanie online cu mesajul „Mulțumim, Cosmin!”. Au fost distribuite mii de fotografii cu antrenorul român, de-a lungul timpului în care acesta a activat în Emiratele Arabe Unite. A pregătit trei echipe diferite: Al-Ain, Al-Ahli Dubai (acum Shabab Al-Ahli) și Sharjah.
Bilanțul lui Olăroiu cu aceste trei formații? 15 trofee. Așa a ajuns acum printre antrenorii cei mai titrați din lume, alături de personalități precum Sir Alex Ferguson, Mircea Lucescu sau Josep Guardiola.
Fanii s-au adunat pentru a-l saluta pe Olăroiu
În afară de campania online dedicată tehnicianului român, meciul Sharjah – Al-Wasl Dubai de ieri, încheiat cu scorul 4-1, a fost total dedicat lui Olăroiu. Stadionul s-a umplut în cinstea sa, oferindu-i o plecare memorabilă și emoționantă de la Sharjah. Astfel s-a și întâmplat.
Fanii au afișat un banner uriaș pentru Olăroiu cu mesajul: „Îți mulțumim, Cosmin. Sharjah îți va duce dorul!”. Nu a fost singurul mesaj pentru antrenor. Fanii au venit la stadion cu alte bannere. Meciul a fost marcat de o atmosferă emoționantă, care l-a impresionat profund pe tehnicianul român.