Sebastian Metz, AHK ROMANIA
Perspectivele economice ale companiilor româno-germane s-au deteriorat semnificativ față de anul trecut. Procentul celor cu o perspectivă pesimistă a crescut cu aproximativ 20 de puncte procentuale (2024: 38%, 2025: 57%), conform unui sondaj de opinie realizat de Camera de Comerț Germano-Română.
Cu toate acestea, 38% dintre firmele chestionate mențin o viziune pozitivă asupra propriilor afaceri. O majoritate semnificativă (62%) consideră situația actuală a firmelor „satisfăcătoare”, în timp ce optimismul continuă să scadă (28%), pe o tendință descendentă de trei ani. În comparație, anul trecut, 59% din companii au perceput situația ca fiind „satisfăcătoare” și 33% ca fiind „foarte bună”.
Scăderea investițiilor și reducerea personalului: o tendință crescătoare
În contextul economic actual, disponibilitatea de a investi scade. Dacă în 2024, 46% din companii intenționau să investească, în 2025, acest procent a scăzut la 38%. O treime din firmele sondate (30%) anticipează o scădere a investițiilor în 2025, față de 20% în anul anterior. Scăderea cererii și presiunea costurilor determină agenții economici să intenționeze reducerea personalului și sporirea productivității. Astfel, 34% din companii au anunțat că vor reduce personalul, comparativ cu 18% în 2024. 41% din firme își vor păstra numărul de angajați, ca și în 2024.
Scăderea cererii și condițiile economice și politice: principalele riscuri pentru companii
Companiile identifică scăderea cererii de piață, condițiile economice și politice și costurile muncii ca principali factori de risc pentru dezvoltarea afacerilor. Lipsa de personal calificat se situează pe un loc secundar în lista riscurilor, deși încă reprezintă un factor de îngrijorare pentru 48% dintre firme. Pentru combaterea deficitului de personal calificat, firmele consideră esențială formarea continuă, digitalizarea și colaborarea cu instituțiile de învățământ. Lipsa de personal calificat a condus la creșterea cheltuielilor cu salarizarea (20% din companii), reducerea activităților (15% din companii) și a investițiilor planificate (14% din companii).
Avantajul României rămâne apartenența la UE
România obține avantaje prin apartenența sa la Uniunea Europeană, disponibilitatea furnizorilor locali, infrastructura și potențialul de cercetare-dezvoltare. Totuși, companiile au semnalat probleme legate de accesul la fonduri europene, nivelul și sistemul de impozitare, dar, mai ales, de lipsa de predictibilitate a politicilor economice. Alte aspecte criticate includ stabilitatea politică, combaterea corupției, administrația publică, transparența licitațiilor, stabilitatea juridică și deficitul de personal calificat.
Alegerile prezidențiale din 18 mai au fost esențiale pentru definirea viitoarei orientări politice a țării. Continuarea unei orientări proeuropene este crucială pentru firmele din România, asigurându-le previzibilitate și stabilitate. Companiile așteaptă un plan cuprinzător de reforme pentru a valorifica potențialul de creștere al economiei și a limita dezechilibrele existente. Creșterea competitivității și a economiei trebuie să fie prioritatea guvernului.
Despre sondaj
Sondajul a fost realizat de AHK România împreună cu alte 15 camere de comerț în perioada 1-31 martie 2025, pe un eșantion de 82 de companii membre AHK România și alte firme cu capital german.