Apartamente noi în București și în jur: Proiecte, prețuri și zone fierbinți

Dată:

Dezvoltatorii din București estimează lansarea a circa 32.000 de apartamente noi până la finalul anului 2028, cartierele Theodor Pallady, Pipera și Drumul Taberei fiind prioritare în extinderea rezidențială.

Până la finalizarea proiectelor imobiliare, oferta este mai redusă decât în prima parte a anului trecut. Din cele 37.530 de locuințe disponibile în Capitală în trimestrul I, doar 23% erau proprietăți finalizate în ultimii cinci ani, potrivit datelor prezentate la evenimentul Imobiliare.ro HUB Național 2025, care a reunit circa 400 de specialiști în domeniul imobiliar.

Zonele bucureștene unde noile apartamente au crescut cel mai mult în preț

Numărul proiectelor rezidențiale noi a scăzut cu 7% în prima parte a anului, comparativ cu începutul lui 2023. În București, au fost active 211 proiecte, cea mai mare parte din acestea localizate în cartierele Theodor Pallady, Băneasa, Militari, Drumul Taberei și Obor.

În cartierul Theodor Pallady, au fost scoase la vânzare aproximativ 2.520 de apartamente noi, cu un preț mediu cerut de 1.891 euro/mp util, în creştere cu 17% faţă de trimestrul I 2023.

În Băneasa, au fost disponibile 1.858 de apartamente cu un preț mediu de 2.682 euro/mp util, în creștere cu 6% comparativ cu începutul anului 2023. Și în Militari, piața a oferit aproape 1.000 de apartamente noi, cu prețuri crescute cu 16% în doi ani, la o medie de 1.887 euro/mp.

Prețurile apartamentelor noi din Drumul Taberei și Obor s-au majorat cu 13%, respectiv 11%. Aici au fost comercializate peste 700 de locuințe noi. Prețul mediu pentru un apartament din Drumul Taberei a fost de 2.033 euro/mp, iar în Obor de 2.864 euro/mp.

Topul zonelor din Capitală cu cele mai multe locuințe noi planificate

Dezvoltatorii bucureșteni planifică să lanseze aproximativ 32.000 de apartamente noi până la finalul anului 2028, peste 5.700 dintre acestea fiind programate în cartierul Theodor Pallady.

În Pipera, un cartier în expansiune, sunt prevăzute 4.438 de noi locuințe. Drumul Taberei urmează pe locul trei cu 2.341 de unități.

Alte zone cu un număr semnificativ de locuințe noi planificate sunt Băneasa (2.340), Colentina (1.657), Străulești (1.355), Obor (1.333), Militari (1.261), Rahova (1.220) și Berceni (1.194).

Și Ilfov se dezvoltă rapid

Dezvoltarea locuințelor noi progresează și în județul Ilfov. Până în 2028, sunt planificate 20.500 de apartamente noi, majoritatea în Ștefăneștii de Jos, Voluntari, Popești-Leordeni, Roșu, Mogoșoia, Tunari, Buftea și Dobroești.

Voluntari este zona cu cea mai mare ofertă actuală, cu aproximativ 1.500 de apartamente noi, la un preț mediu de 2.711 euro/mp, în creștere cu 15% faţă de trimestrul I 2023.

În localitățile Roșu, Tunari și Popești-Leordeni sunt disponibile între 200 și 260 de apartamente noi. În Roșu, comuna Chiajna, prețurile au crescut cu 24% în ultimii doi ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related