Pentru mulți, nuca de cocos reprezintă o imagine a bogăției tropicale, dar și o justificare a sărăciei din aceste zone.
O presupunere comună în țările dezvoltate este că sărăcia țărilor subdezvoltate se datorează lipsei de efort al locuitorilor lor.
Având în vedere că majoritatea statelor cu venituri reduse se află în regiuni tropicale, se asociază lipsa efortului și traiul facil cu abundența naturală a acestor zone – fructele cresc peste tot, necesitând mai puține resurse pentru adăpost sau îmbrăcăminte. Această idee este adesea prezentată într-un mod incorect, folosind imaginea nucii de cocos: țările tropicale sunt sărace deoarece locuitorii lor se prefac că așteaptă nucile să cadă, în loc să muncească.
O idee aparent plauzibilă, dar falsă
Este puțin probabil ca locuitorii unei țări să se întindă sub un arbore de cocos pentru a colecta nuci, chiar dacă ar fi gratuit, riscând să fie loviți de nucile care cad. Chiar dacă o persoană ar aștepta o nucă de cocos căzută, ar fi mai rațional să o facă într-un loc sigur și să verifice periodic dacă a căzut vreo nucă sub copac.
De fapt, locuitorii din țările sărace muncesc mai mult decât cei din țările bogate
Conform datelor Băncii Mondiale, în 2024, rata de ocupare a forței de muncă în Tanzania a fost de 84%, în Vietnam 74% și în Jamaica 68%, comparativ cu 61% în Germania, 62% în SUA și 63% în Coreea de Sud. Studiile arată că în țările cu venituri mici, se lucrează mai mult decât în cele cu venituri ridicate.
Un număr semnificativ de copii din țările sărace lucrează, în loc să se educe. Un raport UNICEF din iunie 2025 a evidențiat că aproape 138 de milioane de copii au fost angajați în muncă în 2024, inclusiv în munci periculoase. O mare parte dintre aceștia provin din zone tropicale.
În Etiopia, aproximativ jumătate dintre copii lucrau, iar în țări precum Burkina Faso, Benin, Ciad, Camerun și Sierra Leone, ponderea copiilor care lucrează era de aproximativ 40%.
În schimb, în țările dezvoltate, o proporție mare de tineri sunt implicați în educație la nivel superior (universități, colegii). În unele țări dezvoltate, acest procent poate depăși 90%, în timp ce în țările cu venituri mici este mult mai scăzut, uneori sub 10%.
Aceasta înseamnă că, în țările bogate, mulți indivizi nu încep activitatea profesională decât după ani de studii superioare, care pot nu contribui direct la productivitatea economică, dar au valoare socială și culturală.
O parte mai mică a populației din țările sărace ajunge la vârsta de pensionare
Totodată, persoanele în vârstă din țările sărace adesea lucrează și după vârsta medie de pensionare, deoarece resursele financiare limitate nu le permit să se retragă din activitate la fel de devreme ca locuitorii din țările bogate.
În general, locuitorii din țările sărace lucrează mai multe ore și pe o perioadă mai lungă a vieții decât omologii lor din țările avansate, dar productivitatea lor este mai redusă.
Productivitatea scăzută nu se datorează doar calităților individuale
Considerate individual, persoanele din țările sărace pot demonstra o productivitate similară cu a celor din țările dezvoltate. Migrația, chiar și lipsită de calificări suplimentare, denotă această similitudine, observația fiind valabilă și pentru migranții români către țările vest-europene.
Diferența rezidă în contextul tehnologic și social. Tehnicile, echipamentele de lucru, infrastructura, și sistemele sociale (sanitare, de transport) sunt în general mai puțin performante în țările sărace, determinând o productivitate mai redusă.
Este ca și cum un pilot care obișnuia să conducă un Logan ar fi mutat într-un Ferrari. Abilitățile contează, dar performanța este puternic influențată de resurse.
Motivul pentru care infrastructura și sistemele sociale sunt mai puțin dezvoltate în țări sărace este complex, implicând istoria colonizării, specializarea economică, diviziunile politice și gestionarea necorespunzătoare.
Prin urmare, sărăcia în țările respective nu este cauzată de lipsa de efort, ci de alți factori structurali.