Programul FIDELIS din 2025, desfășurat între 6 și 16 iunie, a depășit 1,64 miliarde de lei, o sumă mai mare decât cea din luna mai, de peste 1,18 miliarde de lei, potrivit Ministerului Finanțelor Publice.
Ediția recentă a titlurilor de stat FIDELIS s-a remarcat prin rezultatele importante generate de investitorii-donatori care au susținut campania „România are sânge de investitor”, derulată de Ministerul Finanțelor.
Peste 113 milioane de lei au fost investiți de 2.962 de români care au donat sânge de la începutul anului. Aceștia au obținut o dobândă de 8,35% pe an, cu scadență în 2 ani, cu 1% mai mare decât dobânzile oferite la emisiunile clasice.
„Rezultatele din iunie ale programului FIDELIS demonstrează încrederea românilor în acest program și în stat. Observăm, de asemenea, un spirit civic excepțional: peste 2.900 de donatori-investitori au ales să investească peste 113 milioane de lei. Le mulțumim investitorilor și îi recomandăm tuturor acest program. Este un instrument financiar sigur, contribuind la susținerea economiei naționale.”, a declarat vicepremierul și ministrul Finanțelor, Tánczos Barna.
Pentru prima dată în acest an, emisiuni în lei cu scadențe de 2, 4 și 6 ani
Cele mai solicitate emisiuni au fost:
- Emisiunea în lei, cu scadență de 2 ani și dobândă de 7,35%, a atras aproximativ 318 milioane de lei, prin 4.038 de ordine;
- Emisiunea în euro, cu scadență de 7 ani și dobândă de 6,50%, a strâns peste 124 milioane de euro (echivalentul a peste 623 milioane de lei) prin 5.118 ordine.
Emisiunea în euro, cu scadență de 2 ani și dobândă de 3,90%, a atras peste 75 milioane de euro (echivalentul a 377,4 milioane de lei) prin 2.713 ordine, iar emisiunea cu scadență de 5 ani și dobândă de 5,60% a strâns aproximativ 22 milioane de euro (peste 110 milioane de lei). În ceea ce privește emisiunile în lei, cu scadențe de 4 și 6 ani și dobânzi de 7,70% și 7,95%, investitorii au plasat peste 105 milioane de lei prin 1.732 de ordine.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro. Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Investitorii-donatori au beneficiat de un prag minim de subscriere redus de zece ori, de la 5.000 de lei la 500 de lei. Noile condiții au fost accesibile pentru persoanele care au donat sânge începând cu 1 ianuarie 2025, până la un plafon maxim de 100.000 de lei.
Investitorii în titluri de stat FIDELIS beneficiază de posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, obținând dobânda corespunzătoare perioadei de deținere, de câștiguri neimpozabile din dobânzi și de flexibilitate în gestionarea portofoliului.
În cele 5 ediții din 2025, investitori au plasat peste 10,8 miliarde de lei prin peste 115.000 de subscrieri. Eroii celor 5 ediții sunt cei 16.789 de donatori-investitori, care au investit peste 1,15 miliarde de lei.