Un economist britanic, Tim Harford, a evidențiat o problemă aparent simplă: media poate ascunde realitatea. Dacă întrebi despre culoarea curcubeului, răspunsul mediu este alb. La fel, rata medie a inflației în România este de 5,7%. Ambii indicatori sunt adevărați, dar ignoră diferențele majore.
Aceste medii pot induce în eroare, deoarece trec cu vederea variațiile semnificative: între diverse produse și servicii; între zone geografice; între rețele de comerț sau între categorii de venituri.
Să luăm un exemplu extrem. Imaginați-vă o populație divizată în două categorii: cu venituri mari și cu venituri mici, precum este descris în cartea „De ce sărăcim”. Cei cu venituri mari consumă exclusiv produse de lux, în timp ce persoanele cu venituri mici consumă doar produse esențiale. Prețul produselor de lux rămâne constant de 10 ani, însă prețul produselor esențiale crește cu 10% în aceeași perioadă. În acest caz, rata oficială a inflației ar indica 5% (media dintre 0 și 10%) – valoare care nu reflectă realitatea pentru niciun grup. Persoanele cu venituri mari ar experimenta o inflație de 0%, în timp ce cele cu venituri mici ar experimenta 10%, demonstrând că statistica generală nu înfățișează corect situația, și că aceștia din urmă sunt afectați mai grav.
Cu toate acestea, realitatea este mai complexă, pentru că majoritatea persoanelor consumă atât produse de lux, cât și bunuri de bază. Unele grupuri pot consuma mai mult dintr-un anumit tip de bunuri, altele mai mult din altul, dar volumul total de persoane acoperă și acest aspect, astfel încât rata inflației rămâne un indicator decent pentru un număr mare de persoane.
Din ce în ce mai mulți economiști recunosc că măsurarea inflației nu ia în considerare în mod adecvat situația celor cu venituri mai mici. Estimări separate ale inflației pentru diverse grupuri ar fi necesare.
Rata inflației afectează persoane din categorii sociale diferite diferit.
De-a lungul timpului, statisticienii din România și din alte țări au definit inflația considerând fiecare unitate monetară echivalentă cu orice altă unitate. Acest principiu, „un leu, un vot”, presupune că coșul de bunuri reprezentativ reflectă exact cheltuielile generale ale țării, inclusiv consumul de pâine, prăjituri etc.
Să revenim la exemplul anterior. Dacă, ca națiune, am cheltui 100 de lei pe pâine și 100 de lei pe produse de lux, atunci în coșul reprezentativ vor intra în părți egale. Însă, dacă am decide brusc că preferăm bunurile de lux, cheltuind 150 de lei pe acestea și mai puțin pe pâine, atunci coșul reprezentativ se va adapta acestor schimbări.
Toate acestea par rezonabile, până când te gândești la cine cumpără pâinea și cine cumpără bunurile de lux. Imaginați-vă că 100 de persoane cu venituri mici cheltuiesc fiecare 1 leu pe pâine, contribuind astfel cu 100 de lei. În același timp, 10 persoane cu venituri mari cheltuiesc fiecare 10 lei pe bunuri de lux, contribuind cu 100 de lei.
În mod clar, cei 10 persoane cu venituri mari au mai multă greutate în calcularea inflației decât cei 100 cu venituri mici, fapt inechitabil.
Astfel, cei cu venituri mai mari au un cuvânt mai important în calculele ratei inflației.
Acest tip de măsurare a inflației a fost etichetat „plutocratic” de către anumite organisme statistice, deoarece este influențat în principal de gospodăriile cu venituri ridicate.
Organismele statistice au încercat să incorporeze gospodăriile cu venituri mai mici, constatând că rata inflației ar fi fost ușor mai ridicată. Diferența a fost de doar 0,1% anual, un număr mic, dar care poate avea efecte semnificative in situații individualizate.
Alimentația și locuința, cheltuieli majore pentru gospodăriile cu venituri mai reduse sunt adesea mai costisitoare pentru acestea. Acestea constituie un exemplu al modului în care inflația este mai acută pentru persoanele cu venituri mici decât indică datele oficiale, însă nu este singura situație in care se întâmplă acest lucru.
După cum remarca Harford, rata oficială a inflației nu oferă o imagine completă a realității. În multe cazuri, nu măsoară consumul celor cu venituri foarte mici.
Culegerea datelor despre inflație este o activitate complexă. Adunarea prețurilor necesită un efort semnificativ.
Oameni specializați se ocupă de măsurarea prețurilor, care e o activitate complexă.
Pandemia a generat dificultăți suplimentare, închiderea unor magazine și modificări ale ofertei de mărfuri.
Modernizarea tehnologică, prin utilizarea datelor de la scanerele din supermarketuri, ofera o imagine mai completă asupra inflației.