25 de ani IULIUS: 3 grădini urbane noi în Iași, Timișoara și Cluj + 18 hectare spații verzi și peste 80.000 arbori

Dată:

De la primul proiect mixt, inaugurat la Iași în 2012 – Palas –, compania IULIUS a acordat o importanță deosebită integrării spațiilor verzi în proiectele sale. Au fost create sau reamenajate 18 hectare de spații verzi, cu o investiție de peste 20 de milioane de euro. Aceste zone verzi au devenit favorite pentru recreere în comunitățile din Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. Unicitatea lor constă în integrarea în complexe mixte, oferind acces la restaurante, cafenele și servicii diverse; ele se pretează organizării evenimentelor și se remarcă prin amenajarea specifică. Echipe de experți italieni și români au lucrat la proiecte, asigurându-se că arborii, aduși din Italia și aclimatizați în pepiniere, au oferit umbră imediat după inaugurare, creând și un spectacol vizual impresionant.

Compania IULIUS continuă să redefinească viața urbană din marile orașe românești, prin dezvoltarea unor grădini impresionante integrate în proiectele sale de revitalizare urbană. Astfel, spațiile verzi din Palas Iași, Iulius Town Timișoara și Iulius Parc Cluj-Napoca oferă oază de relaxare în mijlocul orașului, devenind modele de bune practici în integrarea naturii în viața cotidiană. Unul dintre experții principali în amenajarea acestor parcuri este consultantul peisagist italian Ennio Fassolli, de la grupul IULIUS: „Am urmărit să creez un spațiu care să țină cont de contextul local, dar și să ofere o experiență vibrantă, emoțională, pentru vizitatori. Un colț verde în inima orașului, unde natura nu este un element decorativ, ci un protagonist; un loc unde să te relaxezi, să respiri adânc și să te inspiri din forme, culori și parfumuri”.

Grădini unice în România

Parcul Palas din Iași a fost realizat de la zero acum 13 ani, odată cu ansamblul mixt de revitalizare urbană, fiind primul proiect de acest tip la acea vreme. Inspirat din grădinile de la Versailles, parcul, cu o suprafață de 5 hectare, pune în valoare Palatul Culturii și oferă o combinație unică de natură, arhitectură modernă și evenimente culturale care atrag milioane de vizitatori anual.

Parcul Palas este amenajat parțial deasupra unei parcări subterane, ceea ce a necesitat lucrări complexe, măsuri de consolidare și susținere a structurilor, tehnici speciale de hidroizolație, sol fertil cu o adâncime de până la 1,8-2 metri și un sistem avansat de irigații. Astfel, parcul poate găzdui vegetație matură (aproximativ 50.000 de arbuști), numeroase plante decorative cu flori și arbori înalți (peste 1000 de copaci). Plantele au fost aduse din pepiniere specializate și aveau vârsta potrivită pentru plantare, oferind un spectacol impresionant în toate anotimpurile. Specific parcului Palas este aleea de Ginkgo Biloba, probabil unică în România, lângă magnolii, pergole de glicină, alei de trandafiri și copaci Lichidambar, care își schimbă culoarea în funcție de anotimp. „Când selectăm plante pentru parcurile IULIUS, luăm în considerare cu atenție climatul și tipul de sol”, a adăugat Ennio Fasolli.

Spații verzi au fost create și la Palas Campus, unde au fost amenajate trei grădini suspendate, o premieră pentru Iași. Angajații se pot relaxa sau lucra în aceste spații, cu o vedere panoramică asupra orașului. Zone verzi de relaxare sunt prezente și în centrele comerciale de proximitate din Iași.

Grădinile IULIUS – punți de legătură între natură și comunitate

Pe modelul Parcului Palas, s-a dezvoltat și grădina din cadrul Iulius Town Timișoara, cu 5,5 hectare, construită deasupra unei parcări subterane, găzduind 1400 de arbori și 10.000 de arbuști. Oferind spații de joacă, zone de relaxare, lac și un mix de cafenele și restaurante, a devenit un punct de atracție pentru timișoreni. Iulius Parc din Cluj-Napoca, cu 3 hectare pe malul Lacului Gheorgheni, adăpostește peste 400 de arbori, 18.000 arbuști și suprafețe de gazon unde vizitatorii se pot relaxa sau citi.

„Sustenabilitatea înseamnă nu doar indicatori tehnici, ci mai ales contribuția la bunăstarea long-term a orașelor și locuitorilor. Prin intermediul grădinilor urbane, am creat legături între natură și comunitate, între spațiul construit și cel „trăit”, susținând un stil de viață echilibrat și conectat la verde”, a spus Dan Adrian Chelaru, Group Sustainability Officer IULIUS.

Lucrările de întreținere ale grădinilor IULIUS sunt continue, cu echipe dedicate. Cea mai recentă zonă verde s-a creat la Iulius Mall Suceava.

Parcurile, peste funcția de recreere și biodiversitate, sunt locuri pentru evenimente culturale, educative și expoziții (Romanian Creative Week, etc.). Sunt importante pentru reducerea efectului de insula de căldură și sporirea confortului vizitatorilor.

Despre IULIUS

Compania IULIUS este un dezvoltator și operator imobiliar specializat în proiecte mixte de revitalizare urbană în România, cu experiență de peste 25 de ani, prezentă în patru orașe importante: Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava. Portofoliul companiei este evaluat la 1,8 miliarde de euro, cu planuri de dezvoltare în Cluj-Napoca și Constanța, cu investiții programate de peste 1,3 miliarde de euro. Portofoliul include spații comerciale, mall-uri, centre de afaceri și proiecte rezidențiale. Aceasta a devenit lider la nivel regional, înregistrând anual peste 70 de milioane de vizite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related