Arhiepiscopia Iașilor sprijină familiile afectate de inundații în Neamț

Dată:

În urma inundațiilor devastatoare din județul Neamț, Arhiepiscopia Iașilor oferă sprijin victimelor. După evaluarea inițială a situației, realizată de preoții parohi, sub supravegherea părintelui protoiereu de Ceahlău și a unei echipe de asistență socială a Centrului Eparhial Iași, s-a constatat afectarea a 109 familii. Mai precis, 14 gospodării sunt afectate în parohia Fărcașa, 70 în Parohia Stejaru, 10 în Parohia Mădei, 5 în Parohia Pârâul Pântei și 10 în Parohia Frasin.

Părintele Ionel Cuțuhan, Protopopul Protopopiatului Ceahlău, a declarat: „Imediat după retragerea apelor, am vizitat gospodăriile afectate alături de preoți, autorități și voluntari. Am văzut case distruse de aluviuni, curți inundate, suferință, dar și speranță. Am acționat cu o unitate de scop – cei afectați, cei cruțați, și voluntari veniți din diverse zone – cu o singură dorință: să nu rămână nicio familie singură în fața acestei tragedii. Voluntarii au fost extrem de numeroși și dedicați, oameni simpli de toate vârstele, mobilizându-se pentru a sprijini comunitatea afectată. Această solidaritate ne dă încredere că vom depăși împreună această grea încercare.”

Pentru a asista persoanele afectate de inundații, după asigurarea necesităților primare (hrană și apă), Arhiepiscopia Iașilor inițiază diverse acțiuni concrete pentru a garanta sprijinul necesar.

În prezent, se desfășoară o evaluare detaliată a tuturor familiilor afectate, inițiată ieri, 30 iulie, și ce se va încheia până la finalul săptămânii. În această evaluare sunt implicate echipe de asistenți sociali ai Centrului Eparhial Iași și de la protopopiatele învecinate.

Ulterior, pentru fiecare familie afectată, va fi propus un plan de sprijin financiar specific fiecărei situații, cuprins între 1.000 și 5.000 lei. Cazurile mai complexe vor fi gestionate individual.

Din bugetul Biroului de Asistență Socială al Arhiepiscopiei Iașilor a fost deja alocată suma de 300.000 lei pentru gospodăriile afectate din județul Neamț. Această sumă va fi suplimentată prin două campanii de colectare a donațiilor:

– O colectare de fonduri de la parohii și mănăstiri, organizată prin protopopiatele Arhiepiscopiei Iașilor, pentru sinistrații din Protopopiatul Ceahlău din județul Neamț, în duminicile din 3 și 10 august 2025.

– O campanie de strângere de fonduri online prin platforma fiideajutor.ro. Donarea se poate face prin diverse modalități:

RON: RO27 BACX 0000 0030 1057 8064
EUR: RO70 BACX 0000 0030 1057 8066
USD: RO43 BACX 0000 0030 1057 8067
Banca: UniCredit Iași;
Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor;
Detalii: INUNDAȚII
Cod SWIFT: BACXROBU BICT: BACXROBUXXX

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related