„Un reprezentant al stângii, Iliescu a avut un mare defect, într-o societate politică adesea oportunistă, acela de a nu-și abandona convingerile. Nu s-a transformat în adept al liberalismului economic, nu a migrat spre dreapta și a rămas fidel valorilor sale până la final. Ion Iliescu a ghidat România pe calea europeană într-o perioadă complexă, unde această alegere era dificilă, dar fundamentală. Astăzi, privind spre viitor, observăm că este extrem de dificil să menținem această direcție pe care el a stabilit-o într-un moment istoric delicat”, scrie Vasile Dîncu.
El recunoaște că, probabil, Iliescu nu a fost marele reformator dorit de mulți, dar a știut întotdeauna să echilibreze tendințele care împingeau politica spre extreme periculoase și afirmă că fostul președinte a făcut greșeli.
„A comis erori la începuturile democrației noastre. Nu a avut puterea de a contracara temerile și neliniștile unei majorități care a rămas fără «lider» și era înspăimântată de libertate, pentru care nu avea un plan. Poate că nu a avut puterea de a ieși din presiunea spiritului vremii, poate că a fost însuși speriat de vântul schimbării. Probabil că ar fi putut proceda altfel. Vom avea timp să studiem aceste insuccese în deceniile următoare, cu mai multă distanță și, probabil, cu mai puțină emoție. De două decenii, Ion Iliescu nu mai este la conducere și începem să criticăm România pentru lucruri pe care anterior le atribuiam exclusiv lui.
Ion Iliescu a fost, poate nedrept, un fel de țap ispășitor comod pentru greșelile noastre colective, un adversar ideal pentru o dreapta care încă-și căuta identitatea ideologică. Adversarii săi politici de dreapta vor fi acum mai săraci cu un țap ispășitor, disparând un motiv facil pentru ura lor și o justificare confortabilă a propriilor eșecuri. Paradoxal, a fost tocmai el cel care s-a opus ferm
Despre patriotism și respectarea adversarilor
El afirmă că, ca președinte, Ion Iliescu și-a respectat cu strictețe rolul constituțional: „Nu a încălcat principiile fundamentale ale democrației, nu a fost niciodată absent, lipsit de empatie sau de responsabilitate față de români. A știut să respecte adversarii politici, să înțeleagă competiția și să apere chiar și opiniile critice”.
„Pot marturisi personal că, deși am fost propus pentru excludere din partid de trei ori pentru critica la adresa sa, Ion Iliescu s-a opus în fiecare caz. Nu am făcut parte din echipa sa politică, dar am învățat de la politicianul ajuns la vârsta senectuții că emoția nu trebuie să lipsească din politică, ci trebuie pusă în slujba ideilor și a promovării echității și dreptății sociale.
A trăit simplu, modest și discret, cu o preocupare constantă pentru lectură, gândire și pentru înțelegerea viitorului. În această simplitate și modestie a vieții sale, poate am găsit cea mai autentică lecție despre esența unei politici dedicate binelui comun”, subliniază Vasile Dîncu.
El susține că patriotismul fostului președinte a fost unul real, asumând responsabilitățile istorice, și că greșelile sale „știm sigur că nu le vom repeta”.
Ce proiect a avut dreapta după Iliescu?
Vasile Dîncu afirmă că, prin dispariția lui Ion Iliescu, „trebuie să ne amintim că solidaritatea autentică și apărarea celor vulnerabili sunt esența politicii autentice de stânga și nu populismele sau electoralismul pe care noi înșine, succesorii săi, le-am practicat adesea”.
„Cu toții – adversari sau colaboratori – ar trebui, probabil, să ne privim în oglindă și să răspundem sincer la întrebări simple: Ce am făcut în cele două decenii de când singurul și ultimul președinte de stânga a părăsit funcția, după ce România era deja membră NATO și, în mandatul său, se încheiaseră negocierile cu UE? Care a fost marele proiect al dreptei care a venit după Iliescu?
Sincer, sunt întrebări și pentru noi, cei de stânga, care am fost, în aceste două decenii, vremelnic la putere în diferite combinații, singuri sau în coaliții.
