Joi, 7 august, este declarată zi de doliu național. Autoritățile au anunțat respectarea procedurilor legale pentru doliu național în țară și la misiunile diplomatice.
Programul pentru joi cuprinde: sosirea invitaților între orele 9:00 și 9:50; un scurt moment religios la ora 10:00; ceremonia Gărzii la Catafalc la 10:10; un moment de reculegere la 10:15; ridicarea sicriului de pe catafalc la 10:16. Sicriul va fi transportat spre ieșirea oficială din Palatul Cotroceni (prin Sala Unirii, Galeria Basarabilor, Holul de Onoare și Copertină). La Copertină vor fi prezente unități militare și fanfară militară pentru onoare. Se va suna clopotul Bisericii Cotroceni.
Cortegiul va pleca de la Copertină spre Biserica Cotroceni la ora 10:20. Slujba religioasă de înmormântare va avea loc între orele 10:30 și 11:30. La ora 11:15, Garda de Onoare va intra pe Platoul Marinescu și la 11:35 cortegiul funerar va părăsi Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni – Poarta Marinescu. La 11:40, Garda de Onoare a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” va prezenta ultimul onor – coborârea drapelului și intonarea Imnului Național. Cortegiul va trece pe lângă Gardă.
Cortegiul va circula pe Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroilor Sanitari, Bdul Eroilor, Strada Bagdasar, Şoseaua Panduri, Bdul Geniului, Strada Răzoare, Drumul Sării, Bdul Ghencea, Prelungirea Ghencea, Drumul Cooperativei până la Cimitirul Ghencea 3.
Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Militar Ghencea III. Sicriul va fi așezat la intrarea în cimitir. Aici va fi format cortegiul funerar și prezentat onorul militar. Înmormântarea va avea loc în prezența familiei și a apropiatilor.
În noaptea de miercuri spre joi, va fi asigurată Garda la Catafalc de către Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
Slujba de înmormântare a fostului președinte Ion Iliescu va fi oficiată de Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, în biserica Palatului Cotroceni, a anunțat Patriarhia Română.
Fostul președinte Ion Iliescu a decedat marți la vârsta de 95 de ani. Ion Iliescu a încetat din viață după ce organele sale i-au cedat, afectat de cancer pulmonar și internat de aproape două luni la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București.