Corpul fostului președinte Ion Iliescu a fost depus în criptă.

În timpul ceremoniei de înmormântare, s-a intonat Imnul național și s-au tras 21 de salve de tun.

Această etapă a marcat finalul ceremoniei de înmormântare.

Slujba religioasă de la Cimitirul Ghencea III a avut un caracter intim. Destinatarul drapelului de stat, ridicat de pe sicriu, nu a fost încă anunțat public. În mod obișnuit, drapelul este înmânat familiei, dar soția lui Ion Iliescu, Nina, nu a putut participa la înmormântare din cauza stării sale de sănătate.

Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, în Oltenița, județul Călărași, și a decedat la 5 august 2025.

Ion Iliescu a deținut funcția de șef de stat în trei rânduri: președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) între 22 decembrie 1989 și 1992, precum și președinte ales al României în perioadele 1992-1996 și 2000-2004. Între 1996 și 2000, și între 2004 și 2008, a fost senator din partea Partidului Social Democrat (PSD). De asemenea, a fost președinte de onoare al PSD.

Născut în 1930 la Oltenița, Ion Iliescu a absolvit Liceul Spiru Haret din București în 1949. A urmat cursuri de mecanică a fluidelor la Institutul Politehnic București și apoi a studiat la Institutul Energetic al Universității din Moscova, unde a fost și secretar al Asociației Studenților Români.

În 1956, a devenit președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului Studențesc. Ulterior, a ocupat poziții importante în cadrul Partidului Comunist Român (PCR), inclusiv șef de secție la CC al PCR, prim-secretar al CC al UTC, precum și șef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR și ministru pentru problemele tineretului între 1967 și 1971.

În 1971, Nicolae Ceaușescu l-a marginalizat pe Ion Iliescu, atribuindu-i funcții mai puțin importante, probabil din motive politice. Iliescu a ocupat diverse posturi administrative, inclusiv funcții în conducerea unor consilii județene (Timiș și Iași), precum și președinte al Consiliului Național al Apelor (1979). În 1984, a devenit director al Editurii Tehnice, funcție pe care a exercitat-o până la revoluția din decembrie 1989.