În prezent, se discută mult despre pensii, mai ales despre fondurile din Pilonul al II-lea și despre modalitățile de retragere a acestora. Așadar, îmi propun să vă prezint o poveste.

Printre cărțile mele preferate de gen polițist se numără și „Un buzunar plin de secară” de Agatha Christie. Este un roman polițist clasic, unde Miss Marple investighează o serie de crime incredibile dintr-o familie bogată din Anglia.

Totul începe cu decesul brusc al unui magnat cu o reputație contradictoriu. Autopsia dezvăluie că bărbatul a fost otrăvit. Misterul se complică atunci când soția și servitoarea familiei sunt și ele omorâte în moduri care fac referire la o veche poezie englezească pentru copii („Cântă un cântec despre șase pence”), unde apare expresia „un buzunar plin de secară”.

Chiar dacă cazul în sine era ingenios, titlul mi-a atras atenția. Trebuie să remarc aspectul amuzant al acestui cântec.

Am gustat și eu secara în copilărie. Este ușor picantă, ușor amară și puțin pământească, cu note care amintesc de nuci.

Și în prezent, ocazional, îmi mai cumpăr pâine de secară.

Secara își are originile în Turcia actuală, dar astăzi simbolizează culturile agricole din Europa de Nord. Este o cereală rezistentă, care prosperă în climele nordice aspre, unde grâul nu poate supraviețui. Rusia se laudă cu cel mai mare consum de secară, în timp ce Polonia are cel mai ridicat consum pe cap de locuitor și este și cel mai mare exportator de cereale, conform datelor publicate în „Edible Economics”.

Dar Germania este lider mondial la producerea de secară, producând cu 33% mai mult decât următorul mare producător, Polonia.

„Căsătoria fierului și a secarei” este denumirea generală a unei alianțe mediate de Otto von Bismarck, primul cancelar al Germaniei unite, între nobilimea prusacă și noii capitaliști din industria grea, concentrați în Renania de Vest. (Surse: Enciclopedia Britannica – Otto von Bismarck, Heinrich August Winkler, „Germania: Drumul lung spre Vest”, James Retallack, „Germania Imperială 1871-1918”, Istoria Cambridge a Europei Moderne, articole istorice/jurnalistice – de exemplu, Muzeul German de Istorie – secțiuni dedicate lui Bismarck și „Eisen und Roggen”, precum și enciclopedii germane de istorie economică).

Cum a creat Bismarck o nouă alianță protejionistă

În 1879, Bismarck și-a părăsit partenerul de coaliție, Partidul Național-Liberal, care susținea, printre alte principii, liberul schimb. A format o nouă alianță protecționistă, determinându-i pe nobilii prusaci producători de secară să accepte protecție tarifară pentru noile industrii grele din Renania, care se confruntau cu concurența industriei britanice. Pentru a realiza acest lucru, le-a oferit protecție tarifară împotriva cerealelor americane ieftine, care începuseră să inunde piețele europene.

Această alianță, mediată de „Cancelarul de Fier”, între producătorii de secară și cei de fier, a propulsat economia germană la un nivel superior. A permis noilor industrii grele – fier, oțel, utilaje, substanțe chimice – să se dezvolte în spatele unui sistem protecționist și, în cele din urmă, să ajungă la nivelul principalilor producători britanici.

Moștenirea lui Bismarck nu s-a limitat la dezvoltarea industrială a Germaniei. A avut impact și asupra altor aspecte, și mult dincolo de granițele Germaniei: crearea unui stat al bunăstării.

Moștenirea lui Bismarck

Mulți consideră că statul de bunăstare este rezultatul unor forțe politice „progresite”, precum democrații din New Deal în SUA, Partidul Laburist britanic sau partidele social-democrate scandinave. Cu toate acestea, de fapt, conservatorul Bismarck a fost cel care l-a creat primul.

În 1871, la scurt timp după reunificarea Germaniei, Bismarck a introdus un program de asigurări care sprijinea muncitorii împotriva accidentelor de muncă. Chiar dacă acoperea doar o parte a populației, nu a fost o schemă universală, fiind prima asigurare publică din lume, așa cum este documentat.

După consolidarea puterii prin alianța „fierului și secarei”, în 1879, Bismarck a intensificat eforturile pentru politici sociale și a introdus asigurări publice de sănătate în 1883 și o pensie publică în 1889, inovații fără precedent în acel moment.

În 1884, a extins asigurarea anterioară pentru accidente de muncă pentru a acoperi toți lucrătorii. Germania nu a reușit totuși să introducă prima asigurare de șomaj (această onoare revenind Franței).

Bismark înțelegea că dacă muncitorii nu erau protejați…

Bismark nu a introdus statul de bunăstare dintr-un spirit „socialist”, așa cum este adesea numit în zilele noastre orice sistem ce promovează statul de bunăstare. Dimpotrivă, el era chiar un adversar al socialismului. Între 1878 și 1888, a restricționat puternic activitatea Partidului Social Democrat, fără a reuși să-l interzică complet.

Dar era conștient de faptul că, dacă muncitorii nu erau protejați împotriva unor evenimente majore (accidente de muncă, boli, bătrânețe, șomaj etc.), aceștia ar putea fi atrași de ideile socialiste. Cu alte cuvinte, Bismarck a adoptat aceste scheme sociale tocmai pentru a ține la distanță socialismul.

După cel de-al Doilea Război Mondial, chiar și multe partide moderate de dreapta din Europa au adoptat ideea statului de bunăstare, deoarece au înțeles cât de importantă este securitatea cetățenilor pentru menținerea stabilității politice, în special în contextul competiției cu țările blocului comunist, așa cum argumentează Ha-Joon Chang în lucrarea sa.

Beneficiile sociale nu sunt gratuite. Toată lumea contribuie

Multe beneficii sociale sunt finanțate prin contribuții la asigurări sociale, adică plăți aferente unor scheme publice de asigurări pentru aspecte precum bătrânețea și șomajul, pe care le plătesc majoritatea contribuabililor.

De exemplu, în Marea Britanie, datorită sistemului național de sănătate NHS, nu trebuie să plătești de fiecare dată când mergi la spital. Dar vizitele tale la spital sunt plătite din impozite și contribuțiile la asigurările sociale.

Statul de bunăstare poate fi considerat un pachet de asigurări sociale care acoperă eventualitățile ce pot apărea pentru toată lumea și care este achiziționat colectiv de toți cetățenii. Acest lucru poate avea (sau nu) un element de redistribuire a veniturilor, dar acesta nu este scopul principal.

Avantajul statului de bunăstare este că, în calitate de cetățeni, primim același pachet de asigurări la un preț mai accesibil, cumparând în comun.

Oamenii din țări dezvoltate își datorează prosperitatea secarei

În raport cu PIB-ul, SUA cheltuiește cu cel puțin 40% mai mult și până la de două ori și jumătate mai mult pentru asistență medicală decât alte țări cu economii similare.

În ciuda acestei cheltuieli, SUA prezintă cele mai slabe rezultate medicale din lumea dezvoltată. Aceasta înseamnă că „sănătatea” este mult mai costisitoare în SUA decât în alte țări dezvoltate. Există mai multe explicații pentru acest lucru, dar un factor important este că sistemul medical american este fragmentat și, prin urmare, nu beneficiază de economii de scară din achiziții colective în aceeași măsură ca sistemele mai integrate din alte țări.

Oamenii din țările dezvoltate de astăzi își datorează securitatea – și prosperitatea – unei cereale simple și rezistente, adesea trecută cu vederea în comparație cu celebrul său omolog, grâul. Fără protecția secarei cultivate de nobilii prusaci, Bismarck nu ar fi putut crea alianța necesară pentru a construi primul stat de bunăstare din lume.