Ianis Hagi (26 de ani) are o valoare estimată de 1,5 milioane de euro, conform surselor specializate. Mijlocașul ofensiv și-a încheiat contractul cu Rangers Glasgow la finalul lunii iunie și caută în prezent o nouă echipă.
În această vară, fiul „Regelui” a negociat cu Legia Varșovia, club antrenat de fostul selecționer român, Edward Iordănescu. Negocierile au eşuat din cauza salariului cerut de Ianis.
Ianis Hagi ar fi putut ajunge la Elche
După o perioadă la Deportivo Alaves, sub formă de împrumut în sezonul 2023/24, Ianis Hagi a fost aproape să revină în prima ligă spaniolă. Însă, negocierile cu Elche nu s-au finalizat din motive financiare.
Echipa în care au evoluat Florin Andone și Cristi Săpunaru a promovat în Primera División și se situează momentan pe locul șapte în clasament, după două remize și o victorie.
Ianis Hagi a cerut un salariu de 1,5 milioane de euro la semnătură și cel puțin un milion de euro pe an. Pe lângă Elche, tranzacții cu Fiorentina, Borussia Mönchengladbach, Genoa sau Legia Varșovia au eșuat de asemenea din cauza pretenţiilor financiare.
Totodată, jucătorul a pierdut șansa de a fi convocat la națională. Selecționerul Mircea Lucescu l-a omis din lot pentru meciurile amicale cu Canada și partidele din preliminariile Campionatului Mondial 2026 cu Cipru.
Reacția lui Ioan Andone
- Ioan Andone consideră că Ianis s-ar fi potrivit excelent la Elche și că ar fi fost o oportunitate valoroasă pentru a demonstra performanțe în campionatul spaniol.
„Cred că pentru Ianis era extraordinar (să se înțeleagă cu Elche). Cred că se potrivea. Era o oportunitate pentru el să dovedească în campionatul spaniol că are valoare”, a declarat Ioan Andone.