Preşedintele Nicuşor Dan s-a întâlnit miercuri, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Consiliului European, António Costa.
„Ne aflăm într-o perioadă dificilă în Europa, iar solidaritatea europeană este crucială în acest moment. Vizita dumneavoastră este o dovadă a acestei solidarităţi europene”, a declarat Nicuşor Dan.
Solidaritatea europeană, esențială pentru siguranța României
Cei doi oficiali au discutat despre siguranța României și provocările actuale cu care se confruntă țara.
”Am discutat despre Marea Neagră şi strategia Uniunii Europene pentru regiune, despre centrul regional pe care sperăm să îl implementăm. Am abordat şi războiul hibrid, şi din nou, solidaritatea europeană şi mecanismul SAFE, care să întărească securitatea europeană. ” a spus şeful statului.
Nicuşor Dan a menționat că discuțiile au cuprins şi viitoarele negocieri privind bugetul Uniunii Europene, concentrându-se pe politicile tradiționale de coeziune şi agricultură, dar şi pe securitate şi competitivitate.
El a evidențiat importanța sprijinului acordat statelor mai puțin dezvoltate pentru consolidarea economiilor lor.
Un alt aspect discutat a fost Republica Moldova, care ar putea intra în programul de preaderare la Uniunea Europeană după 28 septembrie.
„România este un element crucial al securităţii europene. Prin urmare, noi toți susținem securitatea dumneavoastră. Însă ştim că depindem într-o măsură considerabilă de siguranța României”, a declarat preşedintele Consiliului European, António Costa, în declaraţia comună susţinută alături de Nicușor Dan.
António Costa a apreciat susținerea României pentru Ucraina și a transmis că: „Aș aprecia sprijinul ferm al României pentru Ucraina, pentru angajamentul său față de securitatea europeană. Toți europenii ştiu foarte bine că securitatea noastră depinde de siguranța graniței estice”.
Republica Moldova, un pas spre aderarea la Uniunea Europeană
Şeful Consiliului European a evidențiat importanța extinderii Uniunii şi a reiterat sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova.
„Am avut ocazia să discutăm și despre viitorul Uniunii noastre. O prioritate majoră este extinderea. Pentru Uniunea Europeană, aceasta este cea mai importantă investiție geopolitică în viitorul securității noastre. Moldova este o oportunitate crucială pentru noi. Guvernul moldovenesc aplică reformele necesare. Ultimul Consiliul European a susținut inițiativa de a iniția oficial procedura de aderare a Republicii Moldova”, a declarat Costa.
António Costa a afirmat că procedura de preaderare a Republicii Moldova ar putea începe după alegerile parlamentare din 28 septembrie. „Acest lucru este extrem de important pentru consolidarea uniunii noastre.”
Preşedintele Consiliului European a precizat că, împreună cu Nicuşor Dan, a discutat despre viitoarele negocieri privind următorul buget al Uniunii Europene.
„Aveam politici foarte ambițioase în domeniul securităţii, competitivităţii. Pentru aceasta, avem nevoie de un buget adecvat şi de capacitatea de a sprijini dezvoltarea şi de a consolida coeziunea.”, a concluzionat Costa.