Istoria Credit Suisse este o poveste despre avuții dobândite și pierdute, despre controverse, dezacorduri, conflicte și acuzații. Este o poveste mai degrabă despre oameni decât despre bani. Este povestea fondatorului băncii, Alfred Escher, părintele fondator al Elveției moderne, după cum afirmă Duncan Mavin în cartea sa „Meltdown”.
Escher s-a născut la 20 februarie 1819, într-o familie de comercianți. De-a lungul secolelor, familia Escher, cunoscută inițial ca Escher-von Glas, a dominat scena politică din Zurich, ocupând funcții de consilieri, primari și guvernatori. Avuțiile orașului și ale familiei au crescut paralel. În contextul financiar modern, familia Escher era un actor crucial, după cum ar putea spune Banca Națională a României.
La sfârșitul anilor 1780, bunicul fondatorului Credit Suisse, Hans Caspar Escher-Keller, a pierdut o avere speculând pe piețele financiare și a dat faliment, provocând o criză financiară severă în tot Zurich.
Tatăl lui Alfred, Heinrich, a studiat la Paris și Londra și apoi s-a mutat în Statele Unite, țară recent devenită independentă. Acolo, s-a împrietenit cu un bancher francez pe nume Jean-Conrad Hottinguer. Un maestru al finanțelor și diplomației, Hottinguer a părăsit cu înțelepciune Parisul în timpul revoluției de la începutul anilor 1790, mutându-se în SUA, unde a construit o vastă rețea de contacte. În 1797 a fost implicat în primul scandal major al republicii SUA, așa-numita „Afărare X, Y, Z”, izbucnită după ce oficialii francezi au solicitat diplomaților americani să plătească mită ministrului afacerilor externe al Franței.
Când a deschis un birou bancar în SUA, a solicitat ajutorul lui Heinrich Escher pentru a conduce afacerea. Acolo, Escher a întâlnit noi idei importante despre libertate, comerț și piețe deschise, confruntându-se cu lideri politici importanți precum John Adams, George Washington și Thomas Jefferson. În cele din urmă, Hottinguer a devenit un fel de precursor al băncilor moderne franceze, în timp ce Escher a restabilit averea familiei speculând pe piețele imobiliare și pe prețurile cafelei. Un studiu din 2020 al Universității din Zurich privind legăturile orașului cu sclavia a arătat că familia Escher deținea o plantație de cafea în Cuba, cu peste optzeci de sclavi.
În 1814, Heinrich Escher s-a întors la Zurich pentru a se căsători și a-și întemeia o familie. Nu a restituit banii pe care tatăl său i-a pierdut și a construit o vastă proprietate privată pe malul lacului Zurich, unul dintre cele cinci mari lacuri elvețiene.
Fondatorul Credit Suisse a studiat dreptul la Universitatea din Zurich și a studiat și la Bonn și Berlin. S-a implicat activ în mișcări studențești progresive, care au pledat pentru dezvoltarea economică, industrială și democratică a Elveției. Rapid, a devenit o figură cheie în politica liberală radicală, demonstrând o stăpânire a detaliilor, un nivel ridicat de ambiție și diligență remarcate de contemporani. La doar douăzeci și cinci de ani, a fost ales în parlament.
Elveția era o țară mică, lipsită de ieșire la mare, predominant rurală și fără resurse naturale
Fără îndoială, exista mult de realizat. Elveția risca să rămână în urmă față de vecinii săi mult mai evoluați. Era o țară mică, lipsită de ieșire la mare, predominant rurală și fără resurse naturale. Țara era ca un „hambar pe jumătate dărăpănat care s-ar fi prăbușit în cele din urmă” dacă nu ar fi fost reconstruit din temelii, potrivit istoricului Joseph Jung (vezi Joseph Jung, Das Laboratorium des Fortschritts: Die Schweiz im 19. Jahrhundert).
Escher a susținut că viitorul Țării trebuia să se concentreze pe comerțul liber și pe rolul sectorului privat în dezvoltarea Elveției. Aceasta a fost strategia sa pe care s-a bazat pe parcursul întregii sale cariere.
În curând, Escher a devenit o voce proeminentă în politica elvețiană. O prioritate importantă a fost dezvoltarea rețelei feroviare elvețiene. Alte națiuni europene deja inițiaseră ample proiecte de construcții feroviare, adăugând mii de kilometri de linii feroviare, transformându-le în economii moderne. Elveția era mult în urmă, cu doar câteva zeci de kilometri de linii feroviare.
Acest fapt a devenit obiectivul principal pentru Escher. A avertizat în parlament și în presa elvețiană că țara riscă să se izoleze economic și politic. Populația a susținut ideile lui Escher, dar nu era clar cine va finanța reconstrucția.
Un program amplu de construcții feroviare a început în întreaga țară. Finanțat de Escher
Deputații centraliști și de stânga au sugerat finanțarea proiectului din partea guvernului, explicând că un proiect de această amploare nu putea fi realizat doar de către întreprinderi private. În final, ideile lui Escher au câștigat.
În câțiva ani, au apărut noi companii feroviare, inclusiv una, Schweizerische Nordostbahn (sau Calea Ferată Elvețiană de Nord-Est), fondată de însuși Escher. Un program amplu de construcții feroviare a început în întreaga Țară.
În paralel cu această dezvoltare rapidă, Escher a susținut dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru a sprijini procesul de industrializare, dar și pentru a dezvolta un sistem educațional robust, înființând Universitatea Tehnică Federală din Zurich (ETH Zurich).
Înțelegând nevoia de capital pentru a finanța această nouă economie elvețiană, Escher a înțeles că era necesară o soluție rapidă. Inițial, finanțarea venea din partea unor bănci străine, ceea ce expunea căile ferate elvețiene și alte industrii la influența externă. În special, băncile franceze doreau să aibă un cuvânt de spus asupra strategiei și conducerii companiilor feroviare, cerință pe care Escher a refuzat-o. Interesele acestor bănci intra în conflict cu interesele Elveției, necesitând o soluție.
În 1856, Escher a lansat Schweizerische Kreditanstalt, o bancă dedicată finanțării dezvoltării căilor ferate. Banca a emis acțiuni, care au fost cumpărate cu aviditate de locuitorii din Zurich. Escher și partenerii săi fondatori urmăreau să strângă trei milioane de franci, dar au strâns 221 de milioane într-un timp extrem de scurt. Succese precum acesta au contribuit la nașterea unor instituții financiare în întreaga țară, iar banca inițială a devenit cunoscută sub numele de Credit Suisse.
Nu tot ce atingea Escher era un succes
Cu toate acestea, nu toate acțiunile lui Escher s-au soldat cu succes, existând și eșecuri. Inflația și șomajul au crescut și apoi au scăzut brusc, iar opoziția politică față de Escher a crescut. Sub supravegherea sa, banca a preluat riscuri tot mai mari, acumulând o serie de pierderi. Multe dintre companiile private feroviare au eșuat. Popularitatea dobândită de Escher a atras și critici. Unii l-au numit „Baronul căilor ferate”, iar vila familiei Escher din Belvoir a fost țintă a atacurilor diverse.
De-a lungul timpului, Escher a devenit un important promotor pentru un alt proiect de infrastructură extins – un tunel pentru a conecta nordul și sudul Europei prin munții Elveției. A fost epoca proiectelor de construcții ambițioase, precum canalele Suez și Panama. Tunelul Gotthard a fost un asemenea proiect ambițios, costisitor și complex. În 1871, Escher a devenit președinte al Companiei Feroviare Gotthard, care a câștigat contractul pentru construirea tunelului.
De la extaz la agonie
Compania a strâns zeci de milioane de franci, iar construcția a început în anul următor. Rapid, compania pe care o conducea Escher a întâlnit mari dificultăți. Proiectul s-a dovedit mult mai complex decât se anticipase. Alunecările de teren, accidentele și scurgerile de gaz au fost frecvente. Sute de lucrători și-au pierdut viața sau au fost răniți. Pe măsură ce bugetul pentru proiect a crescut, Escher a căutat tot mai multă finanțare. Dar investitorii au pierdut încrederea în capacitățile sale și a fost nevoit să demisioneze.
Construcția tunelului a continuat, fără implicarea lui Escher. Când tunelul Gotthard a fost inaugurat în 1882, acesta era cel mai lung tunel din lume. Autoritățile elvețiene au marcat evenimentul printr-o ceremonie solemnă. Escher, fiind bolnav și îmbătrânit, stătea într-un hotel parizian. Informația despre eveniment i-a fost transmisă printr-o telegramă.
Escher a decedat la vârsta de 63 de ani, exilat din centrul puterii elvețiene. Cu toate acestea, el era foarte respectat de populația elvețiană. Contemporanii l-au numit „Regele Alfred”, „Regele Elveției”, „Țarul de la Zurich”.
La câțiva ani după moartea sa, o statuie de bronz a lui Escher a fost ridicată în afara gării principale din Zurich. Această statuie, cu o barbă impresionantă și un piept proeminent, se uită spre Bahnhofstrasse, spre inima cartierului financiar al orașului și sediul băncii pe care a fondat-o.
După numeroasele controverse, banca fondată de Escher a fost vândută la o sumă modestă. Cercul istoriei s-a închis, iar povestea fondatorului este strâns legată de povestea creării sale.