După cel de-al Doilea Război Mondial, statele europene şi-au propus un nou cadru internaţional, bazat pe drepturile fundamentale ale omului şi pe prevenirea conflictelor care afectează populaţia civilă. Astăzi, aceste valori sunt nu doar neglijate, ci deseori folosite ca instrumente de propagandă împotriva adversarilor, în timp ce încălcările lor rămân ascunse, mai ales când devin jenante.
Exemple recente, precum bombardamentele asupra civililor din Ucraina, demonstrează că lecţiile trecutului sunt fie uitate, fie reinterpretate pentru interesele actuale.
Iluzia prezentului etern
Autorul subliniază că Occidentul trăieşte într-un prezent absolut, unde tehnologia şi obsesia pentru progres şterg amintirile istorice. Cultura anulării şi dorinţa de noutate elimină legătura cu trecutul, considerat un obstacol. Însă, absenţa memoriei istorice nu aduce libertate, ci vulnerabilitate.
Un popor care uită rădăcinile sale devine o victimă a deciziilor luate de puteri anonime şi de un sistem global controlat de oligarhii economico-financiari.
Eroziunea statului şi a „omului politic”
Statul occidental, odinioară garant al bunăstării şi echilibrului social, îşi deleagă treptat atribuţiile pieţelor şi corporaţiilor. De la protector al cetăţenilor, el se transformă într-un simplu intermediar de contracte şi un supraveghetor pasiv.
Această „privatizare a politicii” marchează dispariţia figurii de homo politicus, înlocuită de consumatorul obedient al prezentului perpetuu. Autoritarismul nu mai apare sub forma dictaturilor tradiţionale, ci ca o influenţă subtilă, interiorizată de indivizi care renunţă la responsabilitate şi la memoria istorică, chiar folosindu-se de ea în propriul beneficiu şi manipulând-o în moduri egoiste.
Lecţia uitată – calea spre tragedii
De la conflictul din Palestina la războiul din Ucraina, de la crizele economice la cele sociale, istoria demonstrează că pacea şi stabilitatea durabilă pot fi atinse doar prin compromisuri şi recunoaşterea legitimităţii tuturor părţilor. Ignorarea trecutului nu duce la progres, ci la reproducerea tragediilor.
„Occidentul care uită istoria”, susţine autorul, „se expune riscului nu doar de a-şi pierde libertatea, ci şi de a-şi pierde identitatea”.