Publicația locală din Timișoara, Articulat.ro, informează că vehiculul în care se afla Simion ar fi fost stationat pe o zonă rezervată persoanelor cu dizabilități locomotorii.
Acesta se afla la Timișoara, în vizită la sediul filialei din Timiș a partidului AUR. Autoturismul a fost parcat în zona centrală, chiar în fața birourilor Filialei din Timiș a Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Conform surselor menționate de publicație, mașina cu care Simion a sosit la Timișoara a rămas parcata ore întregi pe locul destinat persoanelor cu dizabilități, până când conducătorul AUR s-a întors la vehicul, însoțit de membrii AUR din zonă.
Potrivit sursei citate, autoturismul este înregistrat la Parlamentul României, fiind achiziționat și întreținut cu fonduri publice. Este relevant faptul că, conform documentelor vehiculului, este condus de un șofer.
***Un reprezentant al Partidului AUR din Filiala Timiș a fost contactat. Vom transmite un răspuns oficial cât mai curând posibil.