Stanciu a suferit o accidentare musculară la coapsă în timpul întâlnirii Lazio – Genoa 3-0, disputată pe 29 septembrie în Serie A. Mijlocașul a fost ulterior exclus din echipa națională a României pentru această acțiune.
Nicolae Stanciu nu va putea evolua și în următorul meci al lui Genoa
După două săptămâni și jumătate, presa din Italia anunță că Stanciu nu s-a recuperat încă, iar mijlocașul de la Genoa va absenta și în partida cu Parma, programată duminică în Serie A.
„Recent, Stanciu a participat la cantonamentul echipei naționale a României, însă nu pentru a juca, ci pentru a-și susține colegii. În prezent, urmează un program de recuperare personalizat, realizat de medici de la Genoa”, informează Calcio Mercato.
Italienii afirmă că Stanciu ar putea fi recuperat pentru meciul dintre Torino și Genoa, ce va avea loc pe 26 octombrie.
În aceste condiții, Stanciu s-ar putea pregăti pentru meciurile României cu Bosnia și San Marino, ultimele din calificările la Campionatul Mondial 2026.
- 5 partide și un gol a avut Stanciu la Genoa în acest sezon. Singura sa reușită a fost în meciul din Cupa Italiei împotriva echipei Vicenza (3-0).