În cadrul vizitei oficiale în Austria, Ilie Bolojan va avea întrevederi cu Cancelarul Federal al Austriei, Christian Stocker, însoțit de ministrul federal pentru Europa, Integrare și Familie, Claudia Plakolm, ministrul federal al Economiei, Energiei și Turismului, Wolfgang Hattmannsdorfer, precum și ministrul federal al Finanțelor, Markus Marterbauer, conform comunicatului guvernamental.
Programul vizitei include discuții bilaterale, convorbiri în sesiuni plenare, precum și un prânz de lucru oferit de cancelarul austriac, la care vor participa reprezentanți ai companiilor românești și austriece.
De asemenea, șeful guvernului va lua parte la recepția de Ziua Națională a României, organizată de Ambasada României în Austria.
„Scopul principal al vizitei este întărirea relațiilor bilaterale, atât în plan diplomatic-politic, cât și economic, precum și o coordonare mai strânsă în plan regional și european, având în vedere provocările actuale din zonă”, transmite Guvernul.
Discuțiile vor aborda și sprijinul Austriei în procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
De asemenea, va fi discutată colaborarea în domeniul energetic.
„Asigurarea unor tarife accesibile pentru electricitate pentru cetățeni și competitive pentru companii, precum și securitatea energetică, sunt priorități majore pentru Guvernul României. Un aspect esențial în această direcție îl reprezintă îmbunătățirea interconectărilor în sectorul energetic între statele din regiune, aspect pe care premierul Ilie Bolojan îl va discuta cu cancelarul Christian Stocker”, se precizează în comunicat.
În drumul spre Viena, premierul Ilie Bolojan va avea o întâlnire la Budapesta cu premierul Ungariei, Viktor Orban, la care va participa și liderul UDMR, Kelemen Hunor. Se va discuta despre colaborarea între România, Ungaria și Austria pentru dezvoltarea interconectărilor în sectorul energetic.
În Austria, premierul va fi însoțit de Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, Oana Țoiu, Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Jurca, Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, și Dragoș Hotea, Secretar de Stat.