Opt ani de poveste și un final nedorit! Astfel poate fi descrisă experiența lui Mohamed Salah (33 de ani) la Liverpool. După interviul său controversat din weekend, se conturează tot mai clar ieșirea egipteanului din club.
Campioana Angliei a luat deja măsuri drastice și l-a exclus pe Salah din lot pentru un meci important, după cum a evidențiat Sport.ro aici. În plus, apar și reacții din partea unor foști jucători legendari, care îl critică dur pe atacant.
„Un nesimțit! Este o rușine ce a făcut după meciul (n.r. – 3-3 cu Leeds, în weekend). Unii au încercat să sugereze că Salah a avut o reacție emoțională. Nici vorbă de așa ceva! De fiecare dată când Salah s-a întâlnit cu presa, cam de patru ori în ultimii opt ani, ieșirile sale publice au fost plănuită și coordonate de el și de agentul său. Acum, a ales acest moment, după un rezultat slab pentru Liverpool, pentru a-și maximiza efectul“, a declarat Jamie Carragher (47 de ani), fost elev de marcă al clubului, cu 737 de meciuri în echipa principală a „cormoranilor“.
Calculul salariului lui Salah, inclusiv pe minut, realizat de The Sun
În urma declarațiilor negative la adresa lui Salah din ultimile zile, The Sun a publicat un articol care aduce clarificări despre cuantumul câștigurilor sale de la Liverpool, începând din aprilie, odată cu prelungirea contractului său pe încă doi ani. Astfel, sumele demonstrate de publicație arată cum clubul i-a „românit“ un adevărat tezaur pe starul egiptean:
*Venitul săptămânal: 400.000 de lire sterline
*Venitul lunar: 1.733.333 de lire sterline
*Venitul total din aprilie până acum pentru 26 de partide jucate: 14 milioane de lire sterline
*Câștigul pe meci în ultimele opt luni: 586.319 de lire sterline
*Venitul zilnic după prelungire: 57.142 de lire sterline
*Venitul pe oră: 2.381 de lire sterline
*Câștigul pe minut din aprilie în prezent: 39,68 de lire sterline
Analizând mai aprofundat, specialiștii englezi au stabilit că, raportat la timpul petrecut pe teren pentru Liverpool de la începutul lui aprilie, Salah își capitalizează astfel veniturile:
*108 lire sterline pe secundă
*6.514 lire sterline pe minut
Având în vedere aceste cifre, este justificat de ce Liverpool intenționează să încheie colaborarea cu Salah după opt ani. Clubul are deja în plan și o varianta de înlocuire pentru egiptean, după cum a dezvăluit Sport.ro aici.