România a încheiat luna octombrie 2025 cu un salariu mediu net de 5.492 lei, conform unui comunicat oficial transmis vineri de Institutul Național de Statistică. Privind distribuția reală a salariilor în România, se observă un alt tablou.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă ești interesat de finanțe personale și vrei să primești sugestii economice, te poți abona aici:
Pe hârtie, cifrele comunicate de INS pot părea încurajatoare. În realitate, adevărul pe care salariul mediu îl ascunde complet este faptul că trei sferturi dintre angajații cu contracte de muncă câștigă mai puțin decât media transmisă de Institut.
Economia românească are o structură caracterizată de salarii mici, o clasă medie foarte redusă și o elită salarială limitată.
Sursa graficului: Ministerul Muncii
Salariul mediu net nu reprezintă în mod efectiv salariul real al lucrătorilor români; indică o medie influențată în principal de salariile foarte mari din domeniul IT, sectorul financiar, energie și aviație.
Cifra salariului mediu net poate fi înșelătoare nu pentru că ar fi calculată greșit, ci pentru că nu reflectă aproape deloc câștigurile reale ale românilor. Este un indicator tehnic, util pentru analiza macroeconomică, dar perimat pentru viața cotidiană.
Media este influențată în mod excesiv de veniturile înalte din câteva domenii precum IT, aviație, energie și sectorul financiar, unde salariile pot fi de două-trei ori mai mari față de restul economiei. Aceste câștiguri ridicate „ împing” media în sus, chiar dacă majoritatea angajaților câștigă mult mai puțin.
Este similar cu calculul „mediei veniturilor” într-o localitate cu 100 de locuitori obișnuiți și 5 milardari. Media crește considerabil, însă condițiile de trai ale celorlalți 100 de locuitori rămân neschimbate.
Conform datelor INS, cele mai mari salarii medii nete s-au înregistrat în domeniul tehnologiei informației (inclusiv servicii informatice), cu 11.810 lei, și în transporturile aeriene, cu 10.739 lei. Cele mai mici salarii s-au acordat în hoteluri și restaurante, cu 3.396 lei, și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu 3.465 lei.
Mai jos, prezentăm top 10 salarii nete, conform datelor INS din vineri:
Indicele salariului real a fost de 95,0% în octombrie 2025 comparativ cu octombrie 2024, indicând o scădere semnificativă a puterii de cumpărare.
Cele mai semnificative creșteri salariale:
- 12,9% în sectorul fabricării calculatoarelor, echipamentelor electronice și optice;
- Între 4,0% și 5,5% în domenii precum tranzacții imobiliare, tipărire și reproducere pe suporturi, activități de asigurări, reasigurări și fonduri de pensii (cu excepția sistemului public), precum și intermedieri financiare (fără a include activitățile de asigurări și fonduri de pensii);
- Între 1,5% și 3,0% în fabricarea produselor din tutun, cercetare-dezvoltare, extracția minereurilor metalice, prelucrarea pielii, construcția de mijloace de transport, comerț și altele.
Cele mai importante reduceri salariale:
- 14,2% în activități auxiliare pentru intermedieri financiare, asigurări și fonduri de pensii;
- 13,9% în extracția petrolului brut și a gazelor naturale;
- Între 5,5% și 8,5% în activități conexe extracției, fabricarea produselor din cocserie și a celor din prelucrarea țițeiului, industria metalurgică;
- Între 1,0% și 3,0% în servicii legate de tehnologia informației, producția de medicamente, industria băuturilor, telecomunicații, producție cinematografică, activități audio și de editare muzicală.
În sectorul public, s-au înregistrat creșteri ale salariilor medii nete comparativ cu luna anterioară în învățământ (+2,4%), ca urmare a plăților pe oră ale cadrelor didactice, în administrația publică (+0,8%) și în sănătate și asistență socială (+0,2%).