Primarul desemnat al Municipiului București, Ciprian Ciucu, va prelua coordonarea PNL București, urmând să realizeze o evaluare a organizațiilor liberale din sectoarele 2, 3, 4 și 5, până la sfârșitul lunii ianuarie 2026. Decizia a fost adoptată joi, 18 decembrie 2025, în ședința Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal, la propunerea președintelui PNL, Ilie Bolojan.
Conform deciziei conducerii liberale, Ciprian Ciucu va coordona și grupul PNL din Consiliul General al Municipiului București, fiind învestit și cu mandat politic pentru a negocia cu celelalte formațiuni politice la nivelul Capitalei. Evaluarea anunțată are scopul de a eficientiza activitatea organizațiilor de sector și de a propune măsuri concrete pentru optimizarea funcționării acestora.
În aceeași ședință, Biroul Politic Național al PNL a aprobat acordul stabilit miercuri în Coaliția de guvernare, document ce include un pachet de reforme administrative și economice. Printre măsurile aprobate se numără reducerea cu 10% a cheltuielilor administrației centrale, fără a afecta salariile de bază, precum și păstrarea deciziei anterioare referitoare la administrația publică locală.
Acordul mai prevede asumarea răspunderii Guvernului pentru reforma administrației publice, reducerea subvențiilor către partidele politice și a fondurilor forfetare ale parlamentarilor, scăderea impozitului minim pe cifra de afaceri la 0,5% începând cu 1 ianuarie 2026 și eliminarea acestuia în 2027, majorarea salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026, precum și integrarea unor măsuri de stimulare economică în bugetul de stat pentru anul 2026.
De asemenea, PNL a aprobat reducerea cu 13% a numărului de parlamentari, în conformitate cu datele recente ale recensământului populației, măsură inclusă în angajamentele politice ale actualei coaliții de guvernare.