Ambasada SUA la București a confirmat vineri seara că Darryl Nirenberg va ocupa funcția de ambasador al Statelor Unite în România.
„Felicitări lui Darryl Nirenberg pentru confirmarea în poziția de ambasador al Statelor Unite în România. Așteptăm cu interes contribuția sa la întărirea politicii americane și la reprezentarea Președintelui Trump în relația cu unul dintre cei mai apropiați aliați”, transmite Ambasada SUA la București, într-un comunicat pe pagina oficială.
Președintele american Donald Trump a anunțat, în luna mai, numirea noului ambasador al SUA în România, după retragerea lui Kathleen Kavalec din funcție.
„Într-o postare pe platforma sa, Truth Social, Donald Trump a menționat despre Darryl Nirenberg că are o experiență de 40 de ani în diplomație și este „un avocat dedicat priorităților politicii America First”.


„Am deosebita plăcere să anunț că Darryl Nirenberg va fi următorul ambasador al SUA în România. Are 40 de ani de experiență în diplomație, inclusiv în calitate de consilier al Comisiei pentru relații externe a Senatului”, a transmis Donald Trump în luna mai.