Utilizăm frecvent termenul „stres” de mai multe ori pe zi în diverse contexte. Totuși, avem oare o înțelegere clară a semnificației sale? Ș i, mai ales, ș nțelelegem ce anume trebuie să evităm pentru a preveni transformarea stresului într-un factor de risc pentru sănătatea noastră?
Ca explicație a termenului, stresul țnmănă răspunsul organismului nostru la un factor stresant. Acesta poate fi: un agent chimic sau biologic – precum fumatul, alcoolul, drogurile; un factor de mediu – solicitări la locul de muncă, efort fizic intens, posturi inconfortabile prelungite, medii poluate etc.; stres psihologic – situații în care simțim că nu putem face față, precum divorțul; un factor extern – temperaturi extreme, zgomot intens, iluminare excesivă, aglomerație etc.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul „stres” provine din limba engleză veche – „ destresse ”, și, în Evul Mediu, a fost preluat din franceza veche, care la rândul său împrumutase din latinul cuvântul „stringerre”. Se referă, astfel, la evidențierea, accentuarea unui simptom sau a unei reacții.
Este meritul lui Hans Selye de a fi definit pentru prima dată fenomenul de ”sindrom de adaptare generală”. Confratele său l-a numit „sindromul Selye”, însă, ulterior, autorul a revenit asupra termenului de „stress response”, care descrie reacția organismului contemporan.
În ceea ce privește clasificarea, stresul poate fi diposit în două categorii: stres acut, care are durată limitată, și stres cronic, caracterizat prin prelungire.
Stresul acut reprezintă o reacție adaptativă constructivă, fiind un răspuns pozitiv la un eveniment nou sau intens. În istorie, această reacție a fost esențială pentru supraviețuire, permițând organismului să facă față pericolelor. În timp, avantajele sale au fost înlocuite de efecte nocive, devenind stres cronic, care devine un factor de apariție a afecțiunilor.
După definirea sindromului, au apărut diverse încercări de a-l cuantifica. Cele mai cunoscute modele au fost propuse de Hollings și Rahe în 1967, respectiv Kamarck și Mermelstein în 1983. Pentru detalii tehnice, se remarcă două indicatori principali.
Primul se referă la domeniile majore de stress: conflictele familiale (decesul partenerului de viață, divorțul), locul de muncă și starea materială.
Al doilea indică faptul că printre cauzele stresului se numără atât aspecte percepute drept negative, cât și evenimente pozitive sau plăcute, cum ar fi reușirea în familie, vacanțele, sărbătorile sau realizările.
Studii recente demonstrează că activitatea fizică, chiar dacă este desfășurată pentru recreație, reduce riscul cardiovascular, în timp ce în anumite condiții, exercițiile la performanță intensifică riscurile. Autorii recomandă menținerea practicării sportului, indiferent de efortul profesional.
Un alt studiu indică prezența crescută a calcificărilor coronariene la sportivii de performanță comparativ cu cei cu activitate sportivă moderată (Aengevaeren et al., 2023).
Aceste cercetări sprijină noțiunea de homeostazie, adică starea de echilibru intern a organismelor. Orice deviere de la această stare, fie ea excesivă, fie insuficientă, reprezintă stres.
- Toate sistemele organismului, ca sisteme deschise, necesită mecanisme de autoreglare pentru menținerea stabilității (ex. echilibrul acido-bazic).
- Orice tendință spre schimbare este contracarată automat de factori care opun rezistență, exemplu fiind creșterea glicemiei care stimulează sete.
- Procesele de menținere a echilibrului homeostatic includ multiple mecanisme interconectate, precum controlul glicemiei prin hormoni ca insulina și glucagonul.
- Homeostazia nu este o stare statică, ci rezultatul unui proces organizat de autoreglare și autocontrol.
De asemenea, Walter Cannon a introdus conceptul de reacție de „luptă sau fugă”, reprezentând o reacție fiziologică la stres, activată prin două mecanisme: activarea sistemului nervos simpatic, caracteristic stresului acut, și activarea axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian, care produce cortizolul, hormonul implicat în stresul prelungit. Se observă că secreția excesivă a cortizolului poate avea consecințe nocive, fiind asociată cu afecțiuni cronice.
Rolul cortizolului este dual: în doze mici are efecte benefice, precum creșterea glicemiei pentru suportul energetic sau sincronizarea ritmului circadian, însă în exces poate induce probleme de sănătate, precum hipertensiune, diabet, disfuncții metabolice, inflamatorii sau tulburări neurologice.
Impactul crescut al cortizolului asupra riscului cardiovascular poate fi urmărit la pacienții care urmează tratament corticosteroidian, în special doze mari, fiind asociat cu risc crescut de infarct, accident vascular și mortalitate.
Fenomenul de conversie a cortizolului în alte forme inactive sau active, precum 11β-hidroxidiesteroid dehidrogenaza tip 1, contribuie la obezitate și disfuncții metabolice prin mechanismul de hipertrofie adipocitară și disfuncție a secreției de adipokine.
În plus, stresul favorizează obezitatea prin mecanisme centrale, precum tulburări ale regimului alimentar nocturn, bulimie sau alimentație compulsivă.
Pe de altă parte, obezitatea agravează stresul prin stigmatizarea socială și discriminare, fapt reflectat în mass-media, social media și mediul medical. Pacienții obezi sunt adesea respinși de personalul de specialitate, fie din cauza prejudecăților, fie din cauza lipsei de autocontrol sau a neconformării la tratament, fapt care duce la reacții de „luptă sau fugă”, manifestate prin revoltă, respingere sau abandon, agravând starea de sănătate.
Nu se poate discuta despre stres fără a analiza și mecanismele stresului profesional. Acestea sunt influențate de echitatea în organizarea muncii și de cerințele la adresa fiecărui angajat, diferențe ce pot duce la stres de natură fizică sau psihologică cauzat de decizii și responsabilități.
Tratamentul stresului, în mod complex, nu este simplu, deoarece nu există o medicație specifică pentru această perturbare emoțională și fiziologică.
Metode precum activitatea fizică moderată, meditația sau exercițiile de respirație pot ajuta la reducerea stresului și la stabilizarea răspunsurilor organismului.
De asemenea, sportul combate eficient stresul prin diverse mecanisme: reducerea anxietății și depresiei, scăderea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace, îmbunătățirea atenției și a stimei de sine, diminuarea oboselii și sporirea energiei, precum și ameliorarea calității somnului.
Printre suplimentele alimentare cu potențial de reducere a nivelului de cortizol se numără vitaminele B12, litiul, taurinn și produsele din lapte fermentat sau orezul brun.
În caz de tulburări severe, cum ar fi tendința de suicid, consultul psihiatric devine plantă obligatorie, pentru a evalua și gestiona efectele stresului cronic.
Concluzia este că, odată cu creșterea factorilor de risc cardiovascular și diversificarea acestora, atât medicii, cât și pacienții, trebuie să depună eforturi susținute pentru prevenție și menținerea unei vieți sănătoase.
Stresul reprezintă o realitate cotidiană, iar factorii care îl determină pot fi adesea ascunși în spatele activităților obișnuite, considerate pozitive sau chiar plăcute.
Pentru a-l combate, este recomandată activitatea fizică moderată, respectarea ritmului circadian natural (cu perioade de maximă intensitate dimineața) și menținerea unui regim regulat de somn și alimentație (cel puțin 7-8 ore de odihnă nocturnă). Tratamentul obezității trebuie să includă metode dovedite: alimentație echilibrată, sport, medicamentație care inhibă centrul foamei sau intervenție chirurgicală bariatrică.
Dr. Dan Iliescu, medic primar Cardiologie,
