Bogăția populației variază semnificativ de la o țară la alta. Este de șase ori mai mare decât venitul național brut în Statele Unite ale Americii, iar în alte țări europene atinge până la 700% din venitul național, conform OECD. În România, potrivit BNR, averea netă a populației se cifrează la aproximativ 400 de miliarde de euro.
Pe scurt:
- Averea netă reprezintă diferența dintre activele deținute și datoriile de achitat.
- Cea mai mare componentă a averii este valoarea locuinței. Este deja un fapt comun că România preferă statutul de proprietar de locuință. Răspunsul se regăsește în comportamentul cultural și în datele istorice.
- Statele cu proporții ridicate de proprietari înregistrază rate mai mari ale șomajului.
- Cine sunt chiriașii și proprietarii din România? Situație detaliată, analizată în funcție de statutul social.
- O inegalitate discretă în România este cea generațională. Când un tânăr român cumpără o locuință, speră ca, în timp, valoarea acesteia să crească, iar altcineva să plătească un preț mai mare.
- Poate ar trebui să percepem locuințele nu ca pe o investiție, ci ca pe un act de consum.
Valoarea medie a unei familii de 45 de ani în România
La această vârstă, mulți români se simt „așezați”. Au un venit stabil, un apartament, posibil o mașină plătită și un copil la liceu, având impresia că situația este sub control.
Totuși, sentimentul de stabilitate se bazează aproape exclusiv pe venit, nu pe bilanțul activelor.
Venitul indică cum se trăiește luna de lună, în timp ce bilanțul reflectă siguranța pentru următorii 20 de ani.
Am analizat cât valorează, în termeni reali, o familie de 45 de ani din România.
Profilul familiei „medii-plus”
Luăm un scenariu realist pentru mediul urban mare: doi adulți, între 45 și 47 de ani, un copil adolescent, venit net lunar combinat de 10.000–11.000 lei (peste medie, dar nu excepțional), deținătoare a unui apartament de 2–3 camere achiziționat cu credit, fără afaceri sau moșteniri importante.
Nu este „România săracă”, dar nici „luxoasă”.
Activele: ce deținem oficial
- Locuința: valoare de piață realistă de aproximativ 120.000 euro (în jur de 600.000 lei, utilizând un curs rotund). Este principalul activ deținute.
- Economii lichide: depozite bancare și conturi: între 40.000 și 60.000 de lei (datele BNR arată că puține gospodării depășesc această sumă).
- Pilonul II de pensii: contribuții pe o perioadă de aproximativ 15–17 ani. Soldul mediu estimat pentru venituri peste medie este între 70.000 și 90.000 lei. Acest capital nu este disponibil acum, dar face parte din avere.
Valoarea totală a activelor: între 710.000 și 750.000 lei.
Este o sumă semnificativă, dar aici se opresc de obicei analizele optimiste.
Datorii: ce ignorăm adesea
Creditul ipotecar: rămas de plată după 10–12 ani, estimat între 230.000 și 260.000 lei (în funcție de avans, dobânzi și refinanțări).
Alte datorii: presupuse aproape inexistent sau minimale (card de credit, rate mici). Astfel, total datoriile sunt în jur de 250.000 lei.
Averea netă rezultă din diferența între active și datorii, adică aproximativ 500.000 lei sau circa 100.000 euro. Aceasta reprezintă, pentru mulți, cifra realistă a poziției lor financiare.
Totuși, un adevăr incomod survine: peste 70% din avere este „blocată” fie în locuință, fie în fondurile de pensii Pilon II. Niciuna nu conferă flexibilitate în fața unei crize neașteptate.
Venitul (indiferent de mărime) nu reprezintă un activ, ci un flux condiționat de sănătate, piața muncii și economie.
- Testul de reziliență: ce se întâmplă dacă venitul scade cu 25% timp de 6 luni? Cheltuielile fixe lunare includ rate de 2.000–2.500 lei, utilități, școală și mâncare, total de 5.000–6.000 lei.
Economiile asigură acoperire pentru maximum 4–6 luni, după care apar presiuni, decizii neînțelepte și vulnerabilitate reală.
Inegalitatea poate apărea dintr-un detaliu
Exemplu simplificat:
Familia A: locuință moștenită cu avere netă +250.000 lei.
Familia B: locuință cumpărată cu credit, datorie de -250.000 lei.
Veniturile sunt egal ponderate, dar stilurile de viață sunt total diferite.
Aceasta este o formă de inegalitate rar analizată public în România.
Ce ne indică bilanțul, nu venitul
Pentru prima dată, pe cifre, generația de 45 de ani are o situație mai bună decât părinții lor, dar este mai vulnerabilă decât pare.
Nu este săracă, dar nici solidă în stil occidental.
Concluzia: o familie românească de 45 de ani are, în medie, aproape 100.000 euro în avere netă. Este o sumă semnificativă, dar structura acesteia o face fragilă.
Inegalitatea generțională
BNR estimează că avuția netă este distribuită inegal, iar tinerii speră ca valoarea locuinței lor să crească, pentru ca, la rândul lor, alții să plătească prețuri mai mari în viitor.
În 2018, autorul și expertul în imobiliare Daniel Kay Hertz a denumit proprietatea de locuință ca fiind un schemă Ponzi: „E un transfer masiv de avere de la tineri către vârstnici, bazat pe speranța că valorile vor crește, iar cei tineri vor putea să plătească mai mult mai târziu.”
Ideea esențială este că locuințele nu trebuie privite ca investiții, ci ca un act de consum.
Astfel, cumpărând un televizor sau o mașină nu te aștepți ca valoarea lor să crească în timp, la fel ar trebui percepute și locuințele. În același mod, autoritățile trebuie să încurajeze gospodăriile cu venituri mici și medii să gestioneze activele ca și cele ale familiilor bogate.
Această schimbare ar ajuta familiile românești să evite fluctuațiile pieței imobiliare. Conform economistului Nela Richardson: „O acțiune pe bursă este accesibilă tuturor, indiferent de gen, venit sau nivel de educație. Funcționează uniform pentru toți.”
Averea netă a continuat să crească (+7,9% anual), dublându-și valoarea comparativ cu perioada pre-pandemică. În perspectivă, vulnerabilitățile pot fi amplificate de încetinirea ritmului de creștere al veniturilor reale, influențate de inflație ridicată și măsuri de consolidare fiscală, precum și de evoluția economică generală.
State cu proporții mari de proprietari și rate mai ridicate ale șomajului
Un alt fenomen macroeconomic asociat cu proporțiile ridicate de proprietari, conform ipotezei Oswald (1996), este creșterea ratei șomajului: țările cu pondere mare a proprietarilor înregistrează rate mai ridicate ale șomajului. Se consideră că proprietatea leagă oamenii de zona în care locuiesc, chiar dacă devin șomeri.
Astfel, acest mecanism împiedică o potrivire eficientă între oferta și cererea de muncă. Deși această ipoteză este confirmată în studii macroeconomice, unele analize regionale sau sondaje individuale o contestă.
Surse utilizate:
- Mariacristina Rossi, Eva M. Sierminska – Wealth and Homeownership
- Sebastian Kohl – Homeownership, Renting and Society. Historical and Comparative Perspectives
- Chiuri, M. C., & Jappelli, T. (2010) – Do the elderly reduce housing equity? An international comparison. Journal of Population Economics, 23(2), 643–663.
- Coda Moscarola, F., D’Addio, A. C., Fornero, E., & Rossi, M. (2015) – Reverse mortgage: A tool to reduce old age poverty without sacrificing social inclusion.
- În A. Böorsch-Supan, T. Kneip, H. Litwin, M. Myck, & G. Weber (Eds.) – Ageing in Europe—Supporting policies for an inclusive society (pp. 235–244). De Gruyter.
- Deaton, A. (1992) – Understanding consumption
- Burtenshaw, David, Michael Bateman, and Gregory Ashworth. 1991 – The European City: A Western Perspective, Skills and Inequality. Partisan Politics and the Political Economy of Education Reforms in Western Welfare States.
- Busemeyer, Marius R, and Raphaela Schlicht-Schmälzle: “Partisan Power, Economic Coordination and Variations in Vocational Training Systems in Europe.”, “The Comparative Political Economy of Collective Skill Formation.” În The Political Economy of Collective Skill Formation, editat de Busemeyer și Trampusch, pp. 3–40.
