Cagliari a revenit de la 0-2 și a încheiat partida cu Cremonese în egalitate joi seara, 2-2, în etapa a 19-a din Serie A.
Formația Cremonese a început foarte bine meciul pe „Stadio Giovanni Zini” și a deschis scorul în minutul 4, prin Dennis Johnsen, din pasa lui Jamie Vardy.
Ulterior, fotbalistul englez, aproape de vârsta de 39 de ani (pe 11 ianuarie), s-a transformat în marcator și a adus echipa în avantaj, în minutul 29, cu al doilea gol al gazdelor.
Oaspeții au reușit să reducă diferența în minutul 51, când a înscris Michel Adopo, iar în minutul 88, Yael Trepy a marcat golul egalizator, rezultatul final fiind 2-2.
Vardy a ajuns la Cremonese în această iarnă (cu 5 goluri și o pasă decisivă în cele 15 partide jucate până acum în Serie A), după o carieră la Leicester City între 2012 și 2025, unde a câștigat titlul în Premier League sezonul 2015-2016 și FA Cup în sezonul 2020-2021.
Clasamentul din Serie A
Astfel, cele două formații ocupă poziții apropiate în clasament: Cremonese este pe locul 13 cu 22 de puncte, iar Cagliari pe poziția a 14-a, cu 19 puncte.