De ce România are cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, BNR a decis luni să mențină dobânda-cheie la 6,50% pe an. Economiștii sunt unimi în opinia că prețurile mai mici nu vor fi observate înainte de luna mai, până când dezechilibrele economice nu vor fi treptat reduse.
Reamintim că scopul principal al BNR este garantarea și păstrarea stabilității prețurilor.
Inflația din România nu poate fi explicată doar prin factori pur monetari – există mai mulți „vinovați”:
a) . În 2025, energie electrică și termică au avut creșteri de peste 70%, iar serviciile (inclusiv transport și igienă personală) au crescut semnificativ. În același timp, prețurile pentru alimentele esențiale au continuat să crească. Aceste componente sunt dificil de controlat prin politică monetară pe termen scurt, astfel încât BNR nu poate „sterși” aceste creșteri direct prin ajustarea dobânzilor.
b) Structura consumului. Românii alocă o parte mai mare din buget pe bunuri nealimentare și servicii, care au înregistrat creșteri de prețuri mai mari decât media. În plus, anumite sectoare au prețuri „lipicioase” – nu se reduc rapid după un șoc –, ceea ce menține nivelul inflației ridicat.
c) Politica fiscală. Inflația nu depinde exclusiv de BNR. Deciziile guvernamentale, precum modificările de taxe, accize sau tarife reglementate (de exemplu energie), exercită presiuni directe asupra prețurilor.
Cum acționează „politica monetară” împotriva inflației?
BNR poate influența inflația majorând dobânzile pentru a reduce cererea de credite și consum, precum și prin comunicare pentru stabilirea așteptărilor inflaționiste.
✔ Atunci când inflația provine din creșteri de cost, precum energie, taxe sau prețuri reglementate, creșterea dobânzilor nu poate elimina rapid aceste efecte;
✔ Atunci când deficitul fiscal rămâne ridicat, politica monetară trebuie să gestioneze costuri mai mari ale finanțării, ceea ce afectează economia.
Pe scurt, politica monetară nu poate rezolva total problema, mai ales dacă cauza este în zona fiscal-bugetară a economiei.
Concepția tradițională afirmă: inflația are cauze de cost, deficitul fiscal este important, iar BNR nu poate face miracole, fiind limitată de politica fiscală.
Dar dacă BNR ar dori cu adevărat, nu ar putea face mai mult pentru a reduce inflația?
Răspunsul sincer este: Da, ar putea. Însă ar plăti un preț politic și social mare, pe care nimeni nu și-l asumă. Să presupunem că BNR ar crește agresiv dobânzile. Ce s-ar întâmpla?
Se reduce inflația mai rapid, prin: credite mai scumpe, consum mai mic, investiții amânate, un leu mai atractiv pentru capitalul străin.
Însă automat, s-ar genera: creșterea ratelor la credite, falimente în firmele cu capitalizare slabă, creșterea șomajului, tensiune socială și presiuni asupra bugetului, din cauza dobânzilor mai mari la datoria publică.
De aici rezultă că România nu dispune de spațiu politic pentru o recesiune anti-inflaționistă de tip Volcker.
În anii ’80, Federal Reserve a impus recesiune pentru limitarea inflației, însă în condiții diferite: nu exista populism, nu erau alegeri imediate, deficitul era moderat, iar dependența de finanțare externă era mai mică.
Astfel, BNR ar putea acționa mai mult, doar că „mai mult” înseamnă durere economică.
Să presupunem că BNR ar permite cursului să se aprecieze
Astfel, leul s-ar aprecia, iar EUR/RON s-ar duce în jos. Ce implică acest lucru?
Se generează o descreștere rapidă a inflației (importurile devin mai ieftine), dar afectează exportatorii, ceea ce poate duce la închiderea fabricilor, reducerea locurilor de muncă și scăderea PIB-ului.
În România, sectorul auto și componente dominate exporturile. În cazul unei aprecieri agresive a leului, Dacia și Ford își pierd competitivitatea, afectând întregul lanț industrial. BNR cunoaște aceste efecte, de aceea nu folosește cursul ca instrument principal anti-inflație.
Să presupunem că BNR ar permite deprecierea cursului de schimb
Rezultatul ar fi creșterea exporturilor și o creștere economică temporară, însă și o inflație mai mare, din cauza scumpirii instantanee a importurilor.
Astfel, BNR se află între două opțiuni nedrepte.
BNR are posibilitatea să determine Guvernul să reducă deficitul
Prin manipularea costurilor de finanțare, nu prin presiuni politice sau mesaje diplomatice. BNR are instrumente pentru a face costul finanțării deficitului mai costisitor, obligând astfel guvernul să taie cheltuielile sau să crească impozitele.
Acest lucru ar genera tensiuni instituționale, criză politică, risc electoral și acuzații că „BNR destabilizează guvernul”.
Aceasta nu este o situație nouă; în 2009–2010 s-au înregistrat astfel de acțiuni.
Întrebarea principală nu este dacă BNR poate face mai mult, ci dacă România este pregătită să plătească prețul pentru o inflație mai mică.
Pentru că, în esență, „mai mult BNR” înseamnă mai puține credite, falimente, șomaj, recesiune, restricții ale consumului și reducerea veniturilor politice.
Pe scurt, România dorește inflație scăzută, dar evită durerea ce o însoțește.
