Șoiu a subliniat că acordul Mercosur rezultă din negocieri ce durează aproape 25 de ani, iar România a fost implicată de 18 ani în aceste proces. Ea a evidențiat că primul acord politic important între UE și Mercosur a fost încheiat sub președinția României, în cadrul Consiliului UE în 2019, iar rolul autorităților române a fost de a susține în mod constant acest proces.
Potrivit ministrului, poziția oficială a României, exprimată public de președintele Nicușor Dan în decembrie, susține acordul Mercosur. După această declarație publică, Șoiu afirmă că nu a existat opoziție semnificativă formal exprimată de vreun partid din coaliție înainte de finalizarea procedurilor.
„În primul rând, am observat tentative de personalizare a deciziilor de politică externă și de strategie ale României. Nu este cazul. Acestea țin de dinamica politicii interne și nu sunt domeniul în care doresc să comentez. Rămâne în vigoare poziția României privind acordul Mercosur, negociat de 25 de ani, iar România a participat la aceste negocieri de 18 ani.”
Primul acord politic semnificativ între Uniunea Europeană și țările Mercosur a fost încheiat sub președinția României, în 2019, fiind meritul României de a fi participat la aceste negocieri. Cine își amintește cine au fost partenerii responsabili atunci?
De atunci și până în prezent, până la momentul în care președintele Nicușor Dan a anunțat public, transparenți și sincer, că poziția României în susținerea Mercosur rămâne fermă până la finalizarea tuturor procedurilor, inclusiv semnarea și votul în Parlamentul European, nu s-a înregistrat nicio opoziție din partea vreunui lider de partid din coaliție, ci a fost o poziție comună, conform declarației Șoiu.
Diplomație românească și negocieri tehnice
Ministrul de Externe a evidențiat că diplomații români implicați în aceste negocieri sunt specialiști experimentați, cu zeci de ani de activitate, indiferent de schimbările politice. Ea a exemplificat prin acordul comercial UE – Chile, care include componente agricole și a fost negociat și implementat cu criterii similare, demonstrând profesionalismul echipelor românești implicate.
„L-am observat pe ministrul Agriculturii indignat în dreptul propriului său semnătură”, a menționat Șoiu, referindu-se la reacția publică a oficialului agriculturii față de aprobarea acordului. Totuși, ea a refuzat ideea că acest fapt ar fi afectat semnificativ poziția României în negocieri sau ar fi modificat sprijinul pentru acord.
„Se poate verifica orice acord comercial la care România a participat în negocieri, precum și acordurile încheiate de UE cu alte piețe, și se poate observa că deciziile nu au fost subiective. Toate măsurile adoptate de guvern și țară includ consultări din partea mai multor ministere”, a explicat Șoiu. În Parlamentul European, au fost transmise observații privind componenta comercială, parțial acceptate, parțial respinse, iar un exemplu reprezintă alocarea a 3,8 miliarde de euro pentru agricultură și dezvoltare rurală pentru România.
Standardele și criteriile de calitate pentru produsele din acordul Mercosur vor fi aliniate cu cele ale Uniunii Europene, pentru a proteja interesele fermierilor, reacționând la temerile legate de presupusa presiune asupra prețurilor din cauza competiției crescute. În cazul în care variația prețurilor depășește 5%, se activează clauza de salvgardare, iar Comisia trebuie să efectueze o investigație rapidă, cu un termen de 21 de zile, considerat acceptabil de autorități.
Agricultură versus industrie: o discuție mai amplă
Șoiu a respins ideea că discuțiile despre Mercosur ar fi o confruntare între sectoarele industrial și agricol. Ea a explicat că bugetul UE dedică agriculturii aproximativ o treime, iar creșterea economică în industrii precum auto, tehnologie sau transport generează venituri pentru bugetele naționale și sprijină și domeniul agricol.
Ministrul a adăugat că o economie în creștere poate susține investiții mai mari în agricultură, iar dezvoltarea unui lanț valoric sănătos aduce beneficii atât pentru societate, cât și pentru fermieri.
De asemenea, ea a menționat că deciziile privind negocierile comerciale, deși au impact asupra agriculturii și industriei, sunt adoptate în contextul politicilor europene și nu trebuie interpretate ca dispute interne, ci ca parte a unui proces strategic coordonat.
