Tragedie în județul Iași: bătrân decedat într-un incendiu violent în această seară

Dată:

Un incendiu produs în cursul serii de astăzi, într-o locuință din satul Podițu, comuna Bâlțăci, județul Iași, s-a soldat cu pierderea unei vieți omenești. Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos au fost solicitați pentru a interveni la stingerea focului și pentru acordarea primului ajutor.

Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizate două autospeciale de stingere, un echipaj de prim ajutor calificat, precum și un echipaj medical cu medic din Serviciul de Ambulanță Județean Iași.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul unui dormitor, fără flacără deschisă, dar cu degajări semnificative de fum și gaze toxice, care au pus în pericol viețile persoanelor aflate în locuință.

Proprietarul casei, un bărbat în vârstă de aproximativ 90 de ani, a fost scos din interior de către rude înainte de sosirea pompierilor. Acesta se afla în stare de inconștiență, prezenta arsuri și semne clare de intoxicație cu fum. Până la sosirea echipajului medical, echipajul de prim ajutor calificat a inițiat manevrele de resuscitare cardio-pulmonară.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, victima a fost declarat decedată de către medicul SAJ Iași.

În urma incendiului, au ars aproximativ 35 de kilograme de materiale textile, obiecte din mase plastice și salteaua patului, iar tencuiala din două dormitoare, cadrul patului și tâmplăria PVC tip termopan au fost grav avariate.

Trei persoane s-au autoevacuat din locuință și au fost evaluate medical la fața locului: o femeie de aproximativ 30 de ani și doi bărbați de 25 și 27 de ani. Aceștia nu au necesitat transport la spital.

Pompierii au reușit să salveze atât locuința, cât și bunurile din interior, în limitele stadiului în care au găsit clădirea la sosirea forțelor de intervenție. În urma investigațiilor, cauza probabilă a incendiului a fost considerată jarul sau scânteile căzute din soba cu acumulare de căldură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related