Dezvoltarea zonei metropolitane Iași: construirea unei grădinițe moderne în apropierea viitorului parc Ezăreni

Dată:

Copiii din zona Horpaz, comuna Miroslava, situată în apropierea municipiului Iași, vor beneficia în următorii ani de o grădiniță modernizată, cu program prelungit, amplasată în proximitatea viitorului parc Ezăreni. Investiția este realizată de Primăria Comunei Miroslava cu fonduri nerambursabile obținute în cadrul Programului Regio Nord-Est 2021–2027 și are o valoare estimată de 12,38 milioane de lei.

Noua unitate de învățământ preșcolar va oferi facilități moderne pentru educație timpurie, contribuind la îmbunătățirea infrastructurii educaționale din zona periurbană a municipiului Iași. Perioada estimată pentru realizarea lucrărilor este de 24 de luni.

Clădirea va cuprinde săli de grupă și dormitoare dedicate copiilor, spații multifuncționale, cabinet medical, izolator, birouri administrative, spații tehnice și zone de depozitare. Proiectul vizează crearea unui mediu sigur și modern pentru activitățile educaționale și recreative.

Construcția va fi amplasată pe o suprafață de 18.416 metri pătrați și va avea un regim de înălțime format din demisol, parter și etaj. Suprafața utilă va fi de 1.757,78 metri pătrați, iar suprafața desfățurată va ajunge la 2.105,25 metri pătrați.

Organizarea spațiilor funcționale este concepută pentru eficiență și siguranță:

  • Demisol (347,13 mp utili): administrație, sală de mese, spații tehnice, depozite, vestiare, grupuri sanitare și acces separat pentru copii și personal.

  • Parter (748,59 mp utili): săli de grupă, dormitoare, vestiare și toalete pentru copii, spațiu multifuncțional, cabinet medical, izolator și zone de circulație generoase.

  • Etaj (660,51 mp utili): săli de grupă, dormitoare, spații tehnice și de depozitare.

Proiectul include amenajări exterioare complete, precum un spațiu de joacă modern, parcare pentru autoturisme, trotuare și alei pietonale, precum și o zonă verde generoasă de peste 6.600 metri pătrați. Terenul va fi împrejmuit pentru siguranța copiilor și accesul facil al părinților și personalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related