Fluxurile financiare majore se direcționează către capital, nu către forța de muncă, evidențiază WSJ într-o analiză în care explică cât de mult s-au modificat realitățile.
Imaginea este revelatoare. La mijlocul anilor 1980, IBM, identificată ca „motorul care a construit capitalismul”, era cea mai valoroasă companie din Statele Unite, printre cele mai profitabile și un angajator de vârf, cu aproape 400.000 de angajați.
Astăzi, Nvidia are o evaluare mult mai înaltă, fiind semnificativ mai profitabilă decât IBM – însă nu angajează nici măcar o zecime din personal! Conform datelor disponibile, compania are 36.000 de angajați.
În această comparație, subliniază WSJ în analiza sa, se află nucleul economiei moderne: randamentele devin tot mai mult orientate către capital și din ce în ce mai puțin către muncă.
Marea tranziție: de la salarii la profituri
Această tendință nu este nouă, însă în ultimii ani a devenit clară. De la începutul anilor 1980 până în prezent, ponderea muncii în venitul total al economiei a scăzut semnificativ, în timp ce ponderea câștigurilor corporative a crescut constant.
Pe scurt, din fiecare euro generat, o proporție tot mai mică se alocă salariilor și tot mai mult profiturilor, dividendelor și valorificării.
WSJ apreciază că acest fenomen explică de ce economia poate părea „sănătoasă” pe hârtie – cu burse atingând recorduri istorice și profituri record – în timp ce gospodăriile rămân prudente și adesea pesimiste. Crescerea economică este reală, dar distribuția acesteia nu este la fel de echitabilă ca în trecut.
De ce capitalul obține constant avantaje
În anii 1980 și 1990, slăbirea sindicatelor și creșterea globalizării au diminuat capacitatea de negociere a muncii. În același timp, natura capitalului s-a schimbat radical.
Companiile au redus investițiile în fabrici și infrastructură grea și au dirijat fonduri spre software, baze de date, algoritmi și proprietate intelectuală – active care se extind rapid și necesită mai puține forțe de muncă.
Automatizarea a început în industrie, înlocuind munca manuală cu mașini și roboți. Rezultatul a fost o creștere exponențială a productivității și produse mai accesibile pentru consumatori. Însă pentru angajați, a însemnat înlocuirea locurilor de muncă stabile din fabrici cu poziții mai prost plătite și mai instabile în alte sectoare ale economiei.
Pandemia a fost doar o pauză temporară – nu o schimbare durabilă
Perioada pandemiei a inversat temporar tendința: deficitul de forță de muncă le-a dat angajaților mai multă putere de negociere, conducând la creșteri salariale. Însă inflația a erodat aceste câștiguri, iar profiturile au atins noi recorduri după o scădere temporară.
Totodată, tehnologia, în special în marile corporații tehnologice, a devenit tot mai dominantă. Modelele de business moderne se bazează pe rețele, standarde, algoritmi și platforme digitale, reducând necesitatea angajării directe. Capitalul, datele și scalabilitatea sunt acumază principalele resurse de creștere.
Interconectarea capitalului și a muncii – dar nu în mod egal
În companiile de top din prezent, linia dintre capital și muncă devine tot mai neclară. Inginerii și designerii de elită sunt remunerați prin acțiuni, transformând efortul lor în capital.
Totuși, această situație privește un segment restrâns de angajați. Pentru marea masă, scena este diferită: stagnare, incertitudine și o expunere crescută la competiția tehnologică.
Provocarea viitorului
Întrebarea nu este dacă această tendință va continua, ci cum o vom gestiona. Revenirea la o economie în care forța de muncă reprezintă principalul beneficiar al profitului pare improbabilă, la fel cum pare dificilă întoarcerea la modelul sindical și relațiile industriale din anii 1960.
Este esențial ca societățile să găsească modalități de a distribui mai echitabil beneficiile productivității sau altfel riscă ca decalajul dintre capital și muncă să devină o barieră insurmontabilă în era inteligenței artificiale.
