Miracol medical la Iași: operație reușită pentru tumoare cerebrală uriașă la pacient de 72 de ani

Dată:

Un exemplu remarcabil evidențiază excelența medicinei din Iași. Un bărbat în vârstă de 72 de ani, din Cluj-Napoca, diagnosticat cu o tumoră cerebrală de dimensiuni considerabile, de 7 centimetri, a primit o șansă nouă la viață la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, după ce în alte centre medicale i s-a spus că intervenția nu mai este posibilă.

Pacientul a fost adus la Iași într-o stare gravă, iar prognosticul inițial era extrem de rezervat. Cu toate acestea, echipa medicală coordonată de Prof. Univ. Dr. Habil Lucian Eva a ales să efectueze o intervenție chirurgicală, asumându-și riscuri majore, dar fiind absolut crucială pentru salvarea vieții.

Operația a fost una complexă, având în vedere mărimea tumorii și vârsta avancată a pacientului. Medicii au reușit să îndepărteze complet formațiunea tumorală, iar recuperarea postoperatorie a fost una favorabilă.

Imediat după intervenție, pacientul, Francisc Horvath, a început să recupereze funcțiile neurologice afectate: vorbirea s-a ameliorat, iar mobilitatea mâinilor și a picioarelor a revenit treptat.

“Este vorba despre un pacient care s-a prezentat cu o leziune tumorală de aproximativ 7 cm în diametru, cel mai probabil o tumoră glială cu grad înalt, urmând să confirmăm după analizele anatomopatologice. A fost realizată o rezecție totală a acestei formațiuni, cu un rezultat postoperator satisfăcător, în sensul în care pacientul a început să recupereze parțial deficitul inițial.”

Pacientul nu vorbea și nu putea să miște mâna sau piciorul de pe partea afectată. În prezent, după intervenție, începe să-și revină. Este esențial să menționăm că durata de supraviețuire depinde de operația și extinderea tumorii. Cu cât mai mult se reușește să se îndepărteze tumora, cu atât șansele de supraviețuire sunt mai mari.

De asemenea, pacientul va urma tratamente complementare oncologice, iar în funcție de evoluție și de caracteristicile genetice ale tumorii, va fi monitorizat în continuare de specialiști și poate beneficia de alte intervenții chirurgicale la nevoie. În prezent, pacientul va fi externat pentru tratament de recuperare și va continua tratamentul oncologic recomandat de medicii specialiști.

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași tratează pacienți din întreaga țară. Dotările avansate și echipa medicală de elită permit efectuarea unor intervenții chirurgicale complexe și oferirea unui nivel de îngrijire de top, peste media multor instituții similare din Europa.

În opinia noastră, vârsta nu reprezintă o limitare pentru realizarea intervențiilor chirurgicale extinse, fiind determinată de dorința pacientului și de resursele organismului. Scopul nostru este de a oferi o calitate superioară a vieții și de a interveni atunci când organismul are suficiente resurse pentru suportul unei intervenții de această intensitate.

Suntem recunoscători că putem sprijini pacienți din întreaga țară. Acesta este scopul nostru și unul dintre motivele pentru care autoritățile din sistemul sanitar au decis investiții semnificative în acest centru medical”, a declarat Prof. Univ. Dr. Habil Lucian Eva, Manager General – Medic Primar Neurochirurg.

N Cultul echipei medicale:

– Prof. Univ. Dr. Habil Lucian Eva, Manager General – Medic Primar Neurochirurg

– Dr. Raluca Maria Munteanu – Medic Primar Neurochirurg

– Dr. Sebastian Popescu – Medic Specialist ATI

– Ramona Ciofu – Asistentă

– Mirela Blejuță – Asistentă

– Laura Boandă – Asistentă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related