Proprietarii din Iași care nu întrețin corespunzător clădirile sau terenurile pot fi supuși unui impozit majorat cu până la 500% față de cota standard. Această măsură este propusă de Primăria Municipiului Iași în urma verificărilor directe pe teren și urmează să fie discutată în ședința Consiliului Local Iași.
Pe agenda de lucru se află aproape zece proiecte de hotărâre referitoare la imobile și terenuri considerate neîngrijite.
Fiecare majorare a impozitului este stabilită în mod individual, pe baza constatărilor efectuate de Echipele de control ale primarului. Aceste echipe verifică condiția clădirilor și a terenurilor, iar în cazurile de degradare evidentă sau lipsă de întreținere minimă, se propune aplicarea unui impozit suplimentar.
Documentația realizată după control include rapoarte de constatare și fotografii ilustrative. Acestea sunt transmise către Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale, care sprijină inițierea proiectului de hotărâre pentru majorare.
Decizia de impunere suplimentară poate fi anulată prin hotărâre a Consiliului Local, doar dacă proprietarul dovedesc că au remediat situația de degradare.
Notificarea simplă a primăriei nu este suficientă. Funcționarii responsabili trebuie să verifice dacă intervențiile au fost efectiv realizate la fața locului. Abia după confirmarea oficială și prezentarea documentelor justificative se poate iniția un nou proiect de hotărâre pentru încetarea majorării.
Chiar și în aceste condiții, anularea măsurii nu are efect imediat. Conform principiului anualității fiscale, modificările se aplică începând cu 1 ianuarie anului fiscal următor.
În esență, dacă proprietarul reabilitează imobilul sau igienizează terenul și acest fapt este confirmat oficial, supraimpozitarea poate fi eliminată, însă doar din anul următor celui în care situația a fost remediată.
Prin această inițiativă, administrația locală urmărește responsabilizarea deținătorilor de proprietăți și îmbunătățirea aspectului urban al orașului Iași, în special în zonele unde clădirile degradate afectează imaginea și siguranța publică.
Monografie foto: Jurnalul.ro