În seara de miercuri, Universitatea Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei României după eliminarea formației CFR Cluj, scor 3-1, în prelungiri. Ultimul gol al partidei a fost înscris de Ștefan Baiaram, care a participat la interviul de după meci și a vorbit despre posibilitatea plecării de la echipă.
Ștefan Baiaram și-a anunțat intenția de a părăsi Universitatea Craiova
Baiaram menționează că a avut discuții cu conducerea clubului, care i-a asigurat că îi va permite să plece în această vară. Până atunci, tânărul fotbalist, cu 12 goluri marcate în actuala stagiune, își continuă visele de performanță cu formația din Bănie.
„Am avut o întâlnire cu Mister și cu staff-ul tehnic. Știu că trec printr-o perioadă mai delicată. Din păcate, în cantonament nu am fost în cea mai bună formă. Apoi, a venit suspendarea pentru gestul regretat. Am avut și o discuție cu staff-ul și le mulțumesc pentru înțelegere.
Sunt fericit că am înscris. Nu mai martrasem de mult timp, dar acesta nu este lucru cel mai important. Ceea ce contează e să-mi ating obiectivele și să câștig cel puțin un trofeu în acest an.
Ce ar reprezenta un event? Pentru mine, înseamnă cel mai frumos vis, ceva incredibil. Pentru aceasta am început să practic fotbalul. Dacă voi câștiga și Cupa, pot să plec cu inima împăcată.
Da, voi pleca în vara. Nu vreau să mai repet ce am spus de atâtea ori. Am avut o discuție cu conducerea, care mi-a promis că, dacă totul merge bine, mă va lăsa să plec. Îmi doresc să obțin titlul de campion, să rămân în istoria acestui club și apoi să plec spre un nivel superior.
Conducerea cunoaște aproape în întregime intenția mea de a pleca, însă vreau să mă concentrez pe performanțele din Craiova, iar pe viitor totul va fi diferit”, a declarat Ștefan Baiaram.
- 38 de meciuri, 12 goluri și 4 pase decisive a înregistrat Baiaram pentru Universitatea Craiova în acest sezon
- Valoarea de piață a lui Baiaram este estimată la 4,5 milioane de euro, conform Transfermarkt



