Din ce în ce mai mult, discuțiile despre acest program nu se limitează doar la aspectele militare. Ele se extind către o întrebare mai extinsă: Cât din valoarea creată de contractele de apărare finanțate prin instrumentul Uniunii Europene Security Action for Europe (SAFE) va rămâne în economia românească?. Aceasta devine o temă centrală pentru decizia strategică privind structura programului MLI.
SAFE: finanțare avantajoasă, dar încă un împrumut
SAFE oferă statelor membre ale UE condiții de finanțare favorabile pentru achiziții comune de echipamente de apărare. Însă, spre deosebire de alte instrumente europene, SAFE se bazează pe împrumuturi, nu pe granturi. Acest aspect are un impact asupra dezbaterii politice din România.
Liderul PSD Sorin Grindeanu a evidențiat recent componenta fiscală a programului: „Acei bani vor fi rambursați de către români, de către toți cetățenii țării. Așadar, este nevoie de o transparență sporită.””. Observația sa scoate în evidență o caracteristică structurală a instrumentului SAFE: deși reduce costurile de finanțare și încurajează achizițiile comune, povara financiară rămâne în final la nivelul bugetelor naționale.
Grindeanu a adăugat că transparența privind utilizarea fondurilor este încă deficitară. „Tratăm cu conștientizare faptul că, pentru aproximativ 4 miliarde de euro, știm ce se întâmplă, fiind folosiți la construcția autostrăzilor de la Ploiești la Siret și de la Ploiești la Ungheni; însă, pentru celelalte 11-12 miliarde, nu avem o clarificare.””
Dincolo de aspectele legate de claritate, liderul PSD a prezentat și o perspectivă economică: „Vreau să văd că acești bani intră în economia românească, creează locuri de muncă, se dezvoltă facilități industriale, uzine.”
Deși afirmațiile au fost făcute în context economic mai larg, argumentul se aplică direct programelor de achiziții de apărare finanțate prin SAFE, inclusiv programului MLI.
Întrebarea esențială: unde rămâne valoarea economică?
Discuțiile recente ale specialiștilor din domeniu au vizat impactul economic al modernizării apărării.
Principalul punct de interes a fost exprimat de Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru Apărare din Senat: „Știm ce producem. Ceea ce nu cunoaștem este câți bani din aceste contracte efectiv rămân în România, nu ca promisiune, ci ca obligație contractuală măsurabilă.”
Ea a exprimat problema în termeni economici concreți: „Din fiecare euro contractat, câți cenți ajung la o fabrică românească, la un inginer român, la un furnizor autohton? Câte locuri de muncă calificate generază fiecare contract?”
Această întrebare devine foarte relevantă pentru programul MLI, care ar putea totaliza câteva miliarde de euro și are potențialul de a influența structura industriei de apărare din România pentru decenii.
Limitări ale regulii de producție europeană
Conform normelor SAFE, Însă, această regulă nu garantează participarea industrială a României.
Pauliuc a accentuat că această regulă avantajează, în primul rând, companiile care fac deja parte din ecosistemul industrial european. „Rheinmetall este în Europa. Airbus este în Europa. Leonardo este în Europa. Toate sunt eligibile conform pragului de 65%.” În practică, înseamnă că producția poate rămâne concentrată în țări cu baze industriale de apărare deja consolidate, precum Germania, Franța, Italia sau Spania. Pentru România, implicația clară este:participarea industrială locală va depinde mai ales de strategia de negociere, nu de garanțiile oferite de regulamente.
Stabilitatea financiară și revenirea industriei
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a conectat această discuție la stabilitatea macroeconomică: „Nu există stabilitate financiară sau securitate națională fără securitate militară, regională și europeană.”
El a subliniat că impactul fiscal al SAFE depinde de modul în care fondurile se întorc în economie. Dacă împrumuturile pentru apărare devin contracte industriale interne, efectul multiplicator poate compensa o parte a costului fiscal. În caz contrar, România poate ajunge să suporte o datorie publică mai mare fără o extindere corespunzătoare a bazei industriale, fiind deosebit de relevant pentru programe ca MLI.
Negocierea strategiei și implicarea industriei naționale
Un alt aspect important ține de abilitatea de negociere a statului. Fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Pașcu, a recomandat ca România să abordeze achizițiile de apărare cu o strategie numită „negocieri patriotice”, evitând „atitudini de tip vasal” în negocieri.
În același sens, Radu Ștefan Oprea, secretar general al Guvernului, a explicat că normele SAFE nu interzic cooperarea industrială sau transferul de tehnologie. Nivelul participării industriale depinde în mare măsură de modul în care fiecărui stat membru negociază și gestionează contractele.
Polonia a fost menționată ca un exemplu de succes în obținerea unei participări industriale constante în proiectele majore de apărare. Decizia strategică din spatele programului MLI. În acest context, viitorul program MLI reprezintă mai mult decât o simplă achiziție militară, fiind o opțiune strategică pentru industrie. O posibilitate este utilizarea programului pentru reconstrucția unei părți din ecosistemul industrial de apărare din România, prin producție locală și activități de mentenanță pe termen lung.
Unii ofertanți au sugerat că nivelul de localizare ar putea atinge aproape 80%, ceea ce ar genera mii de locuri de muncă calificate și ar integra companii românești în lanțurile europene de aprovizionare. Alternativ, România ar putea să îndeplinească cerința SAFE privind producția europeană, dar să lase cea mai mare parte a valorii industriale în alte state din UE, obținând astfel capacitatea militară necesară fără a reconstrui în mod semnificativ ecosistemul industrial de apărare.
