Rezervor de gaz ilegal îngropat descoperit pe plajele din Năvodari, anunțul ministrului Mediului Diana Buzoianu

Dată:

Ministerul Mediului a anunțat, luni, identificarea unui rezervor de gaz îngropat pe plaja din Năvodari. Capacitatea acestuia era de 2600 de litri și a fost amplasat ilegal de operatorul economic responsabil pentru terasa din zonă. Ulterior, acesta a fost avariat de un utilaj în timpul unor lucrări de pregătire a plajei.

„Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea–Litoral (ABADL), informează că, astăzi, în jurul orei 13:00, în timpul lucrărilor de pregătire a plajei pentru sezonul estival, un utilaj de tip buldozer a avariat accidental un rezervor subteran de gaz, cu o capacitate de 2600 de litri, îngropat în nisip”, au transmis reprezentanții Ministerului Mediului, luni, într-un comunicat de presă.

Ei au precizat că, după incident, echipele ABADL au securizat zona și au restricționat accesul persoanelor pe o rază de aproximativ 100 de metri.

„Situația a fost sesizată imediat autorităților competente, iar la fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, inclusiv echipa specializată în substanțe periculoase, Poliția Română și reprezentanți ai ABADL. Zona a fost izolață și s-au luat toate măsurile necesare pentru eliminarea oricărui risc și prevenirea unui incident major”, a declarat sursa citată.

De asemenea, agenții de poliție au ridicat probe pentru deschiderea unui dosar penal.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a subliniat că acest rezervor de gaz îngropat ilegal reprezintă un pericol extrem de mare și o manifestație de iresponsabilitate din partea operatorilor economici.

„Politica Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor privind plajele din România este zero toleranță pentru ilegalitățile care pun în pericol siguranța cetățenilor. Ceea ce s-a descoperit azi la Năvodari — un rezervor de gaz îngropat ilegal într-o zonă unde anul trecut contractul de închiriere a încetat — reprezintă un risc foarte mare și o lipsă de responsabilitate din partea operatorilor. Nu vom tolera încălcările legii pe plajele românești, indiferent de cine sunt operatorii. Vom efectua controale în toate zonele eliberate pentru construcții până în 2025 pentru a verifica dacă astfel de situații se repetă și în alte locuri”, a afirmat ministrul.

Reprezentanții Ministerului Mediului au specificat că, din verificările preliminare, rezultă că rezervorul de gaz a fost îngropat ilegal în nisip de către operatorul economic care administra terasa din acea zonă.

„Contractul de închiriere pentru sectorul de plajă a fost încheiat până la data de 30 octombrie 2025, iar operatorului i s-a impus să dezafecteze și să evacueze toate echipamentele și dotările de pe plajă până cel târziu la 15 decembrie 2025. Rezervorul nu a fost declarat și nu a primit aprobare din partea Administrației Naționale „Apele Române” pentru amplasare”, a transmis reprezentanța instituției.

De asemenea, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea–Litoral va iniția, începând cu luna martie, o acțiune de verificare comună cu autoritățile competente pentru monitorizarea întregului litoral și identificarea eventualelor situații similare ce pot pune în pericol siguranța publică sau mediul.

Sursa: News.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related