Mașini în fabrică la Dacia (foto Vlad Barza)
Sindicatul Autoturisme Dacia a emis un comunicat de presă în care anunță că „anul 2026 marchează, după 22 de ani, o perioadă de reducere a producției și concedieri pentru aproximativ 1.200 de angajați”. Reprezentanții Dacia au declarat pentru HotNews că nu este vorba de noi concedieri, ci de plecări voluntare sau încheierea contractelor.
Discuția apare în contextul în care modelul Striker, prezentat recent de Dacia, va fi fabricat la uzina Renault din Turcia, iar o nouă mașină electrică de oraș va fi produsă în Slovenia.
Reacția Sindicatului de la Dacia
„Anul 2026 va aduce, după 22 de ani, o perioadă de reducere a volumului de producție și de concedieri a aproximativ 1.200 de angajați, ca urmare a scăderii cererii și a proceselor accelerate de robotizare și automatizare. Peste 90% din producția de la uzina din Mioveni este destinată exportului, iar eliminarea anumitor modele poate avea impact major asupra economiei locale și naționale”, a transmis Sindicatul Automobile Dacia printr-un comunicat emis vineri.
De asemenea, sindicaliștii menționează că uzina Dacia susține direct aproape 10.000 de locuri de muncă și influențează indirect alte zeci de mii de joburi în companii furnizoare. „Orice scădere a producției la Mioveni are impact asupra întregii economii locale”, au adăugat aceștia.
Sindicaliștii au identificat și motivele declinului: „Infrastructura în întârziere — inclusiv Autostrada Pitești-Sibiu, costurile mari ale energiei, instabilitatea fiscală și politică, precum și programele economice imprevizibile. Toate aceste aspecte reduc atractivitatea investițiilor în România, ceea ce poate avea efecte semnificative asupra județului Argeș”.
Reacția Dacia
Reprezentanții companiei au confirmat pentru HotNews că vorbim despre un program voluntar de plecări, deja în desfășurare.
„Acesta a fost o măsură activă, destinată să ofere angajaților oportunitatea unei tranziții protejate social, în timp ce compania își adaptează resursele pentru noile volume de activitate. A fost o abordare responsabilă, în concordanță cu legislația în vigoare, utilizată și anterior. Programul a fost finalizat”, a declarat Dacia.
Producătorul menționează că, pe lângă plecările voluntare, au fost afectați și angajați cu contracte pe perioadă determinată, ajunse la final.
„Acțiunile menționate au dus la plecarea din companie a aproximativ 1.200 de persoane”, explică Dacia.
Producția Dacia la Mioveni în ultimii cinci ani (numărul de mașini):
2025: 297.182, 2024: 309.432, 2023: 322.086, 2022: 314.228, 2021: 257.405.



