Acum 50 de ani, românii construiau de la zero uzine în Iran, iar o parte dintre produsele exportate proveau din această țară. A fost doar una dintre etapele relației diplomatice dintre cele două țări, explică istoricul Dragoș Becheru, autorul unei cărți recente despre legăturile României cu marii producători de petrol.
În urmă cu 90 de ani, în România ajungeau fructe exotice din Persia, iar după 2005, fabrici din Iran asamblau modele de automobile Logan, apoi Sandero. Istoricul Dragoș Becheru, coautor al unui manual de istorie a comunismului pentru clasa a XII-a, explică pentru cititorii publicației HotNews cât de mult s-au schimbat relațiile bilaterale de-a lungul timpului între Iran și România.
Primii neguțători persani au sosit în Brăila și Galați
Cu câteva secole în urmă, comerțul între persani și teritoriile actuale ale României avea un caracter exotic și anecdotic. Marea Neagră era considerată un „lăc otoman”, iar țările române erau, de cele mai multe ori, un punct de tranzit, iar mărfurile din Persia ajungeau până în Polonia și în regiunile Mării Baltice.
„Cronicarul Paul de Alep menționa, în sec. al XVII-lea, că minereul de cupru din zona noastră era un bun de interes pentru negustorii persani”, afirmă Dragoș Becheru.
El adaugă că un comerț real între negustorii din Persia și români începe, de fapt, după 1821, odată cu sfârșitul monopolului otoman asupra comerțului, când muntenii și moldovenii au avut posibilitatea să vândă și către alți cumpărători, în afară de turci.
Un alt aspect important este acela că, în acea perioadă, conflictele regionale erau mai rar întâlnite față de secolul XVIII.
„În această conjunctură, au apărut primii negustori persani la gurile Dunării, în porturile Brăila și Galați. Atunci au și apărut primii cumpărători, iar neguțători din Persia dădeau la vânzare textile, mătasă, produse artizanale, bijuterii, aur, pietre prețioase, smaralde, fiind renumiți pentru aceste articole”, adaugă istoricul.
Relații diplomatice stabilite în 1902
Legăturile diplomatice între Regatul României și Persia au fost oficializate în anul 1902 și au inclus și delegați din elitele din România care vizitau Persia și scriau despre această țară îndepărtată, relatarea fiind fascinaționantă pentru societate.
Chiar dacă Persia avea o suprafață de câteva ori mai mare decât România, populația erau mai mică decât a noastră în 1920, aproximativ 11 milioane, după impactul foametei și al pandemiei de gripă spaniolă din perioada 1917-1919.
Astăzi, numărul locuitorilor din Iran este de cinci ori mai mare decât cel al României, iar suprafața țării este la fel de extinsă. Distanța maximă între două orașe din România e de 900 km, în timp ce în Iran ajunge la 2.300 km.
În anii ’30 ai secolului trecut, conform datelor INS, România și Persia erau plasate pe locurile 4 și 5 în topul mondial al producției de petrol. „Aurul negru” urma să devină, peste câțiva ani, un factor esențial în relațiile bilaterale.
Fructe și legume din Iran în anii ’30
Persia și-a schimbat denumirea în Iran în 1935, însă interesul pentru lemn, ambalaje și scânduri a continuat. În acea perioadă, fructe exotice precum curmale, smochine și citrice ajungeau în România în cantități mici, destinate elitelor, fiind transportate maritim prin ruta Iran – Trabzon – Constanța.
„România era în acea vreme pionier în transporturile maritime. Operatorii români aveau o activitate competitivă pe măsură, în diverse regiuni precum Grecia, Palestina, Egipt, Istanbul și nordul Turciei”, explică Dragoș Becheru. Modernizarea navelor a permis, mai târziu, diversificarea și intensificarea comerțului bilateral.
Bumbac iranian pentru uniformele militare românești
Documentele consultate indică faptul că, după intrarea României în război în 1940, guvernul Antonescu a depus eforturi pentru a cumpăra bumbac iranian pentru echipamentele armatei, având în vedere blocadele navale și imposibilitatea de a achiziționa material din alte surse.
Iranul a fost condus de șahul Reza în perioada 1925-1941 și de Reza Pahlavi de la 1941 până la Revoluția Islamică din 1979.
Legături româno-iraniene și fascinație față de lovitura de stat din 1952
Relațiile au fost întrerupte pentru câțiva ani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar s-au reluat ulterior. În 1952, premierul Mossadegh a fost răsturnat de la putere cu ajutorul CIA, după ce naționalizase companiile petroliere externe, fiind un moment care a suscitat interes și fascinație în România comunistă.
„Atunci, liderii de la București arătau un entuziasm față de ideea unui guvern iranian naționalist și orientat spre stânga, deși România nu avea atunci nevoie de petrolul iranian. Însă, în ideea de a crea o ramură de maslin pentru eventuale alianțe cu Iranul, interesul era real”, explică Dragoș Becheru.
Iranul sub domnia șahului Pahlavi, o țară plină de contraste
Populația Iranului a crescut semnificativ după 1955, de la 19 milioane de locuitori la 40 de milioane în 1980. Ponderea locuitorilor urbani a crescut de la 31% la 48%, iar în prezent, 73% din populație trăiește în orașe. Era comun ca familiile să aibă 6-7 copii.
Șahul Mohammad Reza Pahlavi a inițiat, în 1963, Revoluția Albă, un plan de dezvoltare rural și urban, cu construcția de infrastructură, baraje și programe de irigații. S-a eradicat malaria și s-a pus accent pe industrializare, dar și pe creșterea nivelului de alfabetizare.
A fost totodată marcată de multe abuzuri și dispariții, ceea ce a condus la revoluția din 1979, care a răsturnat regimul șahului și a instaurat regimul islamic.
Repressiunea regimului șahului
Opoziția față de șah a crescut din cauza caracterului autoritar al regimului, corupției, distribuției inegale a bogăției provenite din petrol, occidentalizării forțate și activităților poliției secrete SAVAK.
Progresele economice din anii ’60, bazate pe investiții occidentale și parteneriate bilaterale, au fost urmate de o creștere a disensiunilor sociale și politice, culminând cu revoluția islamică din 1979.
De ce relațiile comerciale nu s-au redus după 1979
Chiar dacă relațiile au fost afectate de sancțiuni și izolarea internațională, România și alte state au continuat să mențină legături economice cu Iranul, fiind în continuare unele dintre puținele țări care păstrau dialogul bilateral.
Influența industriei auto iraniene în România
După 1989, relațiile au continuat, dar au fost afectate de sancțiuni internaționale. În Iran, au fost asamblate modele de mașini Dacia sub sigla Renault, precum Tondar și Sandero. În 2016, Renault anunța planuri de extindere, dar compania a părăsit Iranul în 2018 din cauza sancțiunilor.
Produsele iraniene apreciate în România
Până recent, se mai găseau pe piața românească fructe și covoare persane, dar și alte produse din Iran, din cauza dificultăților în transportul direct și a sancțiunilor internaționale.
Cea mai dificilă perioadă
Cel mai dificil moment pentru relațiile bilaterale a fost după 1989, când sancțiunile au redus drastic volumul schimburilor. Cu toate acestea, perspectivele de relansare există, iar România trebuie să își păstreze deschise oportunitățile pentru colaborări viitoare cu Iranul, indiferent de regim.
