Ronald Reagan a afirmat, într-un discurs din 1978: „inflația este la fel de agresivă ca un hoț, la fel de înspăimântătoare ca un asasin înarmat și la fel de letală ca un criminal plătit”. Conflictul din Iran riscă să reaprindă inflația în România, destabilizând calculele Băncii Naționale. De ce este considerată inflația atât de dăunătoare?
Inflația reprezintă o formă de impozitare ocultă care devalorizează veniturile obținute cu dificultate, explică Ha-Joon Chang în cartea „Samaritenii cei răi”. Milton Friedman, pionier al monetarismului, afirma într-un interviu pentru Playboy că „inflația este singura formă de impozitare care poate fi impusă fără legi”.
Efectele pozitive ale inflației se manifestă timpuriu, în timp ce cele negative apar târziu
În același interviu, el adaugă: „Din punct de vedere tehnic, inflația poate fi controlată cu ușurință. Problema reală este că beneficiile sale apar rapid, în timp ce dezavantajele devin evidente ulterior. Este ca și cum ai bea alcool; primele câteva pahare par a fi în regulă. Toată lumea are mai mulți bani de cheltuit, iar prețurile nu cresc proporțional cu disponibilitatea banilor. Efectele negative apar atunci când prețurile încep să recupereze terenul. În plus, anumite categorii, precum persoanele fără influență politică, precum săracii și pensionarii, sunt afectate mai mult. Alții, însă, beneficiază enorm de pe urma inflației.
Pe de altă parte, odată ce începem să luăm măsuri împotriva inflației, efectele adverse se simt imediat. Rămân fără loc de muncă. Ratele dobânzilor cresc. Capitalul își pierde valoarea. Aceste situații sunt neplăcute. Abia după o perioadă apar beneficiile inițiale ale încetinirii creșterii prețurilor. Problema este că trebuie să treci printr-o etapă dificilă, fără a avea dorința de a consuma din nou alcool.
Două elemente fundamentale pentru reducerea inflației sunt disciplina monetară și disciplina fiscală.
Necesitatea disciplinei monetare implică ca banca centrală să urmărească strict stabilitatea prețurilor. Dacă, pe lângă controlul inflației, se cere și creștere economică sau ocuparea forței de muncă, presiunea politică asupra instituției devine insuportabilă.
Stanley Fischer, fost economist-șef al Băncii Mondiale, avertiza că „o bancă centrală cu obiective multiple va fi inevitabil supusă influențelor politice de a-și modifica prioritățile în funcție de ciclul electoral”. Cea mai eficientă metodă de a preveni această situație este protejarea independenței băncii centrale de interferențele politicienilor (care au adesea perspective pe termen scurt și nu înțeleg economia în profunzime), făcând-o „independentă din punct de vedere politic”. Acest principiu al independenței băncii centrale este atât de apreciat încât Fondul Monetar Internațional îl condiționează adesea în acordarea împrumuturilor, după exemplul acordului cu Coreea din 1997, după criza financiară asiană.
Pe lângă disciplina monetară, este esențială și prudența fiscală, deoarece deficitele bugetare pot stimula inflația prin creșterea cererii excesive în economie.
Martin Feldstein, consilier economic al lui Ronald Reagan, afirma odată: „Creșterea cheltuielilor guvernamentale poate stimula temporar cererea și producția, însă pe termen lung, un nivel mai ridicat al cheltuielilor necesită impozite mai mari, ceea ce reduce stimulentele pentru economisire, investiție și muncă”.
