Amazon Leo, serviciu de internet prin satelit dezvoltat de Amazon. Fotografie: SOPA Images / Sipa USA / Profimedia
Serviciul de internet prin satelit dezvoltat de Amazon va deveni disponibil, în anumite regiuni, spre sfârșitul anului, fiind un accesoriu major în competiția cu SpaceX.
Informațiile provin direct de la directorul general, Andy Jassy, care a inclus detalii în raportul anual destinat acționarilor, relatează News.ro.
Conform acestuia, Amazon Leo (fostul Project Kuiper) va furniza viteze de download de până la 1 Gbps, mult peste cele de până la 280 Mbps oferite de SpaceX.
Informațiile oferite de CEO-ul Amazon nu menționează dacă serviciul va fi inițial disponibil doar pentru companii sau, dacă va fi accesibil și consumatorilor finali, precum și în ce zone geografice.
Până în prezent, serviciul Amazon a fost testat de un număr limitat de companii, printre care aerolinele Delta și JetBlue, care furnizează internet în aeronave prin acest sistem.
Pe lângă cele două companii aeriene, Amazon are deja colaborări, printre altele, cu NASA, AT&T și Vodafone.
Se preconizează ca serviciul de internet prin satelit al Amazon să fie nu doar mai rapid, ci și mai accesibil decât Starlink, pentru a concura cu compania lui Elon Musk, care a intrat mai devreme pe această piață.
Există o diferență semnificativă între infrastructurile celor două companii: Starlink are peste 10.000 de sateliți, în timp ce Amazon operează doar cu 241.