ESPN, rețeaua TV americană specializată în transmisiuni sportive, s-a extins global după ce a fost disponibilă timp de mai mulți ani exclusiv în Statele Unite și anumite țări. Transmisile și producțiile ESPN vor fi accesibile în streaming în România pe platforma Disney+
ESPN și Disney+ au introdus secțiunea ESPN pe Disney+ în Europa și în anumite piețe din Asia și Pacific, serviciul fiind acum disponibil în 53 de țări și teritorii din aceste regiuni, inclusiv în România. În total, ESPN va fi accesibil în peste 100 de piețe internaționale.
Abonații Disney+ din Europa, Asia și Pacific vor putea viziona transmisiuni sportive exclusive, emisiuni de studio și documentare ESPN.
„Sportul și transmisiunile în direct reprezintă o componentă fundamentală a ofertelor Disney+. Ne bucurăm că putem menține succesul deja atins în rândul pasionaților de sport și că putem oferi abonaților din Europa și regiunea Asia-Pacific un conținut și mai diversificat de la ESPN”, a afirmat Alisa Bowen, președinta Disney+.
Ce transmisiuni sportive ESPN vor fi disponibile în streaming pe Disney+
Disney+ menționează într-un comunicat oficial din joi că oferta inițială va varia de la o țară la alta, dar se va extinde în anul următor cu mii de evenimente live.
Din portofoliul ESPN fac parte transmisiuni de sport din SUA, precum NBA (National Basketball Association) și NHL (National Hockey League), ambele începând cu sezonul 2026–2027.
De asemenea, oferta include sporturi universitare cu campionatele NCAA, precum turneele de baschet masculin și feminin „March Madness”, campionatele de conferință și meciurile de fotbal universitare, inclusiv College Football Playoff și meciurile de tip bowl, precum și Little League World Series și altele.
Această mutare survine după ce Disney+ a transmis în Europa ultimele campionate NCAA de baschet.
Abonații Disney+ vor avea acces și la colecția de documentare „30 for 30” de la ESPN, care include filme pe teme sportive, precum și la anumite emisiuni de studio, precum ESPN FC, un program global de știri și actualități despre fotbal.
„ESPN reprezintă cea mai importantă marcă sportivă la nivel mondial în mediul digital și pe rețelele sociale, cu o medie de 517 milioane de vizitatori unici lunar, depășind orice alt brand sportiv”, afirmă Disney+ în comunicatul său.
Costul abonamentului la Disney+
În prezent, Disney+ oferă clienților din România două opțiuni de abonament:
- Standard: calitate video până la Full HD 1080p și streaming simultan pe două dispozitive, la 34,99 lei pe lună sau 349,90 lei pe an pentru plățile anuale;
- Premium: calitate video 4K UHD și HDR, streaming pe patru dispozitive și audio Dolby Atmos, la 59,99 lei pe lună sau 599,90 lei pe an, cu un discount de două luni pentru abonamentele plătite în avans pentru ambele variate.
Disney+ devine astfel o platformă importantă pentru transmisiuni sportive live, în concurență cu HBO Max și Voyo.
Spre deosebire de HBO Max, care oferă și conținut euronews și alte programe, Disney+ nu are încă o secțiune specializată în transmisiuni sportive, ci acestea sunt accesibile prin derularea în jos pe pagina principală a platformei, unde oferta este momentan limitată.
Producțiile ESPN sunt actualizate constant, iar numărul lor va crește odată cu începutul sezonului sportiv din SUA, în toamnă. În plus față de meciuri, catalogul ESPN de pe Disney+ include și numeroase documentare și filme tematice sportive.
Momentan, platforma nu a anunțat planuri pentru o opțiune de plată separată pentru transmisiunile sportive ESPN, precum ofertele de plată suplimentară din alte servicii de streaming.



